Arhiva

Archive for 21 decembrie 2009

COPERTA CARTII SEMNATE DE ION URDA

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

Categorii:literature Etichete:

CERTIFICATUL ENERGETIC LA VÂNZAREA APARTAMENTELOR, DATE, PROCEDURI, LEGISLAŢIE

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

Avand in vedere ca de la 1 ianuarie 2010 va fi aplicata Legea nr. 372/2005 pentru certificarea energetica a apartamentelor din blocurile de locuinte in vederea vanzarii-cumpararii/inchirierii locuintelor, Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei a facut precizari necesare pentru o intelegere corecta a acestui act normativ.
Legea prevede ca proprietarii de apartamente din blocuri de locuinte sa prezinte potentialilor cumparatori sau chiriasi, certificate pentru informarea acestora privind performanta energetica.

Certificatul de performanta energetica se elaboreaza in baza „Metotologiei de calcul al performantei energetice a cladirilora”, aprobata prin ordin al ministrului. Aceasta metodologie a fost completata cu un Breviar de calcul si exemple pentru certificarea energetica a blocurilor de locuinte si respectiv a apartamentelor, inclusiv cu modelul cerificatului de performanta energetica adaptat pentru apartament. La elaborarea certificatului de performanta energetica al apartamentului in vederea vanzarii-cumpararii sau inchirierii, auditorul energetic pentru cladiri, preia, de regula, releveul si celelalte date tehnice necesare care se regasesc in documentatia cadastrala elaborata in conditiile legii pentru vanzarea-cumpararea apartamentului. Astfel, in cazul vanzarii/inchirierii unui apartament construit inainte de 2007, se poate intocmi un certificat de performanta energetica pentru respectivul apartament, neimplicand auditarea energetica a intregii cladiri. Pentru cladirile noi, construite dupa 1 ianuarie 2007, certificatul energetic se preda la receptia lucrarilor. De asemenea, toate blocurile de locuinte care sunt supuse reabilitarii termice obtin un astfel de certificat .

Costul certificarii energetice a apartamentului, stabilit in conditii de piata, raportat la aria utila a apartamentului, reprezinta un procent nesemnificativ in raport cu cheltuielile stabilite in conditiile legii pentru efectuarea tranzactiei si nu influenteaza semnificativ pretul acesteia. Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei respige categoric speculatiile aparute pe piata imobiliara care pun pe seama elaborarii certificatelor energetice cresteri ale preturilor locuintelor de pana la 10%.

Legea nr. 372/2005 privind performanta energetica a cladirilor reprezinta transpunerea in legislatia nationala a Directivei 2002/91/CE privind performanta energetica a cladirilor. Legea nr. 372/2005 defineste certificatul de performanta energetica ca fiind un document tehnic, cu caracter informativ, care atesta performanta energetica a unei cladiri.

Prin certificat, potentialul cumparator sau chirias este informat asupra performantei energetice a apartamentului, exprimata, in principal, prin:

• consumul total anual specific de energie, exprimat in kWh/mp arie utila, respectiv prin consumul de caldura anual specific pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat;

• eficienta energetica a apartamentului, prin incadrarea acestuia intr-o clasa energetica (de la clasa A-eficienta energetica ridicata, la clasa G-eficienta energetica scazuta), functie de consumul total anual specific de energie.

Majoritatea cladirilor vechi din Romania sunt incadrate in clasele energetice C si D avand consumuri specifice anuale pentru incalzire, apa calda de consum si iluminat peste 200 kWh/m2/an. In acest context, este de mentionat ca tinta consumului anual specific de energie pentru incalzire este de sub 100 kWh/m2/an si a fost stabilita prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 18/2009.

Certificatul este valabil 10 ani de la data emiterii si se elaboreaza de catre auditori energetici pentru cladiri, persoane fizice atestate, in conformitate cu prevederile Hotararii Guvernului nr. 33/2009 privind organizarea si functionarea Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei.

Ministerul Dezvoltarii Regionale si Locuintei desfasoara cu regularitate examene de atestare tehnico-profesionala a auditorilor energetici. In baza solicitarilor, pana la 15.12.2009, au promovat examenul de atestare 576 auditori energetici pentru cladiri. Procesul de atestare tehnico-profesionala este deschis tuturor celor interesati si care indeplinesc conditiile necesare. Lista auditorilor energetici atestati este disponibila pe site-ul ministerulului http://www.mdrl.ro, sectiunea Constructii/Atestari tehnico-profesionale.

Categorii:literature Etichete:

BISERICA DINTRE APE DE LA CINCIS

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

Categorii:literature Etichete:

EUGEN EVU PLECARE SPRE EUROPA

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

Eugen EVU

CONTINUA DEVENIRE

Nimic tragic nimic fericit
O stare de continuă facere
Deasupra şi prejos de Cuvânt
O răsucire –n eternă prefacere

Sunt ca să tind să exprim să supun
Jocul Aurelor din grâul cel bun
Sunt dacă sunt ca să curgă Fiindul –
Olaltă ard carnea şi gândul.

CONTINUO DIVENIRE

Niente di tragico niente di felice
Uno stato din continuo divenire
Al di sopra e al din sotto la Parola
Un torcero nell’eterno mutamento

Ci sono per mirare esprimere sottomettere/
Il gioco delle Aure per fare
Ci sono se ci sono per fare
/scorrere l’esistenza-
Insieme brucia la carne/ ed il pensiero

ROUA RAIULUI

Ce suferinţă între om şi zeu !
Ca parte ard în pierdere totală.
Mi se sustrage luminosul Eu
Ca devenire. Cineva mă-nşeală.
Un bănuit de Dincolo, ca ţintă.
Un fel de un al treilea echinocţiu
(Al patrulea-i disimulat din quintă)
Dorinţă sunt! Aproapele-n departe
Un sclipăt reductiv, vibrare sfântă
A Soarelui de dincolo de –o moarte :
Zburând desculţ prin roua care cântă.

HEAVEN’S DEW

Between human and god.What sufference oh thee!
I total loss I burn subdued
Retreating thy, you light of me
As to become, deceive pursued.
It’s not my,death, but mere paradox
A suspect from beyond,as goal
Some kind of third-like equinox
(The fourth’s concealed in quint, sole)
Desire I am ! The close in the afar
Reductive shine, sacred vibration
Belonging to the sun beyond the death of tar
Trough singing dew. I fly-barefot .

METAFORA

Gândit,( un clinchet dulce, ca de rouă
Ţi-anină la ureche, într-o joacă) –
Cercel pereche de cireşe , două ,
Răscoapte, aburind de promoroacă …

Metafore perechi, îngemănate
Ţi le-am cules din vârful rămuros
-Sărutul muşcăturii prea-curat e :
Al gurii unui prunc. Cerul se zbate
Pe buzele cuvântului, setos …

METAPHOR

Dew-like (jingle, all thinking and sweet
Hangs on your car,in most playful play)-
Earring of cherry; two as they meet
Overripe, steaming of ice whilst they stay .

Pared metaphors, twins in being
From branchy summit for you have picked
The kiss of bite, too innocent in feeling
Belonging to a babs mouth. The sky is tqitching
On lips of thristy word its stiching .

trad : Ralu Weber

Homme

Te voilà, tu meurs ici
Comme nulle part
Tu meurs chaque jour inséminateur
Pulsation ignorante de
Sa propre centrifugation
Quotidien inséminateur
Dans le labourage d’autrui
Recolté par autre personne
En vivant les autres
En mourant directement proportionnel
Les autres
De l’orgasme au rut et au baiser
Entre l’utérus et le pis
Te voilà, homme,

Une fois né
Tu as déjà été
Séparé
Réveillé vers le monde
Dans le monde
Tu es déjà
Sé-pa-ré !
Un adieu et je n’ai pas de mots
Un adieu et le pont cabré
Comme le diaphragme de Freud
Et en quelque sorte sur la constante
De l’autel au nourrisson de la Montagne Moriah

Te voilà ici comme si tu avais été
Inventé
Comme si tu avais été soumis
A des correcţions cycliques
Le cerveau glace
Multiple à éternelle
Nostalgie de la mort de soi
Et chaque crépuscule compté
Sera le matin de l’Unique Dimanche
divine

te voilà tu meurs ta mort
par cela que la Vie-même tue
la création est sacrifiée dans l’ Oeuvre
homme, la mort même maintenant
travaille
transcende
comme la pomme dans le ver
ou Qui ?

trad: Elis Bogatan

Categorii:literature Etichete:

MANTRA AURIE DE EUGEN EVU

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

Mantra aurie

Nefericit işi este
Cel ce nu poate iubi
Cel neiubit egal al fiinţei

Din niciodata- lumii aduşi.
Din feminitatea străină.

O, Noapte, foamea luminii,
Divină!
Substanţă în căutare
Sinea cunoaşterii
De Sinele Sieşi Splendoare.

Dor de nimeni
Al fiecăruia de structură
Zbor însolzat
Inefabil copiii din flori
Ai Cerului
Implorând în orfanie
Un alt eden alungat ?

Fiul nedorit
Din Fiica culpabilă
Între el şi ea
Ca să Opera ciclic
devie.

Din niciodata- lumii aduşi.
Din feminitatea străină
amin.

2.( Sentinţa)

Taci, cuvânt nevisat.
Aici, lângă Tao
Auzind globularele roiuri.
Leagănă frunzele
Infrasunete, vaier.
Altoi aqua dolce a chacrelor
Lacrima-n seve Graal al Memoriei
Aici îngenunchiez
Sămânţă celeilalte Lumini
Cum fulgul de nea
În interiorul textului.

3. (Ruga)

Primordială substanţă
Tu, ninsă-n mine-mi!
Mie înumi mă-nchin.
Omphalos, aorta mă vindece!
Dor să nu-mi fie
de nimeni.
De Nimeni!

4. Aqua)

La rece se dilată
Tot ce-i viu se contractă.
Anomalie
Substanţă pulsatorie, vie.
În spirala Aurei ciorchine
Spic al memoriei, spectru –
Al profaniei divine.
Îmi beau fiinţa
Ca fiinţă în teandră
Dumnezeie a Verbului,
Sub roiuri,
Adast să te ating:
Fecioară, tu, Moarte,
Melodiază-ne,
ucide-mă, tandră!

Sus cu o mie de sâni alăptând
Zeiţa empatiei divinului
Atotstăpână pe ştiinţe
Dezmiardă-ne Gloria Mundi
Gerunziu-al Pleiadelor !

Categorii:literature Etichete:

NIMICUL DE TEMUT

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

Eugen Evu
Ateism vs teism ?
Incursiuni la Julien Barnes, „ Nimicul de temut”, ed. Nemira, 2009

Dacă zici „ om fără dumnezeu, zici şi dumnezeu fără om”

Există în România, declară statiscienii, o majoritate creştină de rit ortodox, ceea ce în balanţele oficiale sunt una, în judecata politicianistă şi raportările la istorie, ieri, azi şi probabil mult timp în faţă, înseamnă şi determină multe. Însăşi istoria urgistiului nostru popor, cu populaţii- etnii procentual diferite, însă un lucru e sigur: în egală măsură trăind împreună aceeaşi soartă. Dacă zici soartă, încă greşeşti şi simplici reducând noţional, fără a înţelege elementarul deterninism al unui factor : destinul colectiv este ceva asumat. Altfel e fatalism. Precum şi „ bolile individului sunt bolile civilizaţiei”
Şi nu utopic, comunist, ci asumat prin reprezentanţi – factori de decizie ce se perindă periodic prin alegeri: ieri de liderii şi nomenclatura dictaturii, care ştim cum ne „ reprezentau” ( se spunea : unii sunt mai egali decât ceilalţi”)- azi de – la răscruce grea de schimbare, ( de ce nu crucificare ?) Este oare un fenomen manifest în lume, de autodafe dirijat?Sau o relaţie sado- massochistă, grevată pe teroarea de a muri zilnic, impplacabil, ca un datum al unei captivităţi, a unei vinovăţiei de a fi, sub stigma „ păcatului originar” ?
Prin instituţiile puterii, sub noua umbrelă, a republicii în regim democratic de tip occidental.
sondajele publice periodice afirmă că populaţia menţine pe primul loc al încrederii biserica( în general, sau care – subînţelegem cea ortodoxă secularizată? ) urmând armata, liderii, partidele etc. Împărţindu-şi tortul, asta dacă nu întrebăm sceptici cum ar trebui, câtă sinceritate şi în ce conjuctură se iau astfel de sondaje?
Sinceritatea ar fi prima de întrebat când vorbim ( sau tăcem neresemnaţi) de biserică / biserici)- asta de consecinţă a unei logici din liberul arbitru ce ne este atribuit de divinitate.
Există oameni de rit creştin practicieni ( ierarhii, preoţimea, pastorii şi turmele de adepţi sau prozeliţi, şi există în aceeaşi uriaşă massă formal creştini. Popular se spune : „ una zici, alta gândeşti, alta faci” sau – şi mai suspect- acuzând anecdotic şi cel puţin secular, adevărul duplicitar, întocmai ca în regimurile politice autorirare, sau totalitar: „ fă ce zice popa, nu fă ce face popa” ! Exact aşa se petreceau lucrurile în ceauşism, era vital ( sic, n ), să nu crâcneşti contra tătucilor politici de soi stalinist, cu subspeciile deceniilor, să gândeşti normal, disperat, ca să „ supravieţuieşti” ( corect subvieţuieşti), şi alta să „ arăţi că zic, faci, eşti) …Cumplită perversiune a „ destinului asumat”, al „ omului de tip nou, cu o înaltă conştiinţă „ …marxist leninistă şi etcetera.
„ Omul nou” al fascismului, neo- mensh, iar apoi „ homo sovieticus ”aveau la extremă „ Omul nou”, contrapunctic, rec iproc determinat, omul modificat grotesc, în interioritatea lui, cu efectele pe care le resimţim câteva generaţii şi azi, iar prin extensie, toţi.
Analogia religie- politică este logică, ea este vizibilă, activă, inclusiv actual, la toate palierele societăţii: parlament and preşedinţie, partide, guverne, instituţii din teritoriu, etc. Deci şi în individul- moleculă de bază.
Cunoaşterea relevă că suntem interconectaţi la societate, dacă nu parţial natural chiar prin enerfii telepatice, fie inconştientizate ca atare de cei mai mulţi. Şi creierul funcţionează prin sugestie şi autosugestien, decio este manipulabil! Omul este conectat la oameni precum este la natură, sau mai adevărat, natura umană este interconectată energetic subtil, la natura- mamă. Dar şi la un Sistem.
Fenomenul om este parte din fenomenul natură. Tot astfel deducem că suntem interconectaţi, în Sisteme, forţând chiar fenomenul cerebral al sinaqspelor , colaterale, în situaţii limită, fortuite- şi pe lungimile de undă ale artificialităţii, ale intervenţiei umane: prin familie, învăţătură- şcoală, tehnică, progres, dar şi prin ştiinţă, filosofie, umanioare. Atât îm micro-grupuri, cât şi în macrogrupuri. Precum în cer, aşa şi pe pământ, precum în macrocosmos, aşa şi în microcosmos, avem acelaşi tip de ecuaţie. Deci precum în religii ( credinţe, practici sau rerotice) aşa şi în politici. Cultura şi civilizaţia, această ecuaţie binară sau a dualismului sunt dilema din şi prin care nu parte să avem şansa a ieşi, aşadar avem aici conceptul activ de Condiţie, evident a umanului.
„ Secolul XXI va religios, sau nu va fi deloc”, ( Malraux), – pare a se parafraza alarmant în „ mileniul 3, „va fi sau nu va fi terorist”. Religiozitatea de diverse tipuri a revenit exploziv ( alteori imploziv) – la nivel global, însă, vai, prin atitudini – de o parte sau de alta – fundamentaliste, radicale, războinice, fiind alături de cauzele economice din spatele retoricilor combatante politic su în războaie zonale, ddacă nu prima causa, măcar disimulat secundare.
Lumea e în război mondial, aşa cum, prin anii 60-70, scria un filosof francez, un război mondial de cu totul altă factură, cu alte mijloace decât cele convenţionale, dincolo de evidenţa acestora, clasice. Psihologia pare a fi o armă teribilă, ca a zeilor.
În numele cutărui ideal pacifist, sau justiţiar aistoric, de fapt se poartă războaie, se macină interior şi între el, societăţi, popoare, continente. Tulburătoare analogie între etimonul ID ( Idol) şi ID ( Ideal) , nu-i aşa ? Iar femininul acestora este chiar Ideea!

II.
Revenind lapidar la ideea religiozităţii creştine a maselor dintr-un anume areal, România, cu majorităţi şi minorităţi mereu divergente, într-o perpetuare istorică a marii Schisme ce a trecut binişor de o mie de ani, există – e drept rari,- scriitori sau filosofi moderni care definesc sincer ateismul lor…. Spun sincer, deoarece tocmai asta scriam mai sus ; cine poate sonda realitatea absolută a declaraţiei de credinţă, „ de ochii lumii”, sau „ aşa cere ritul, preotul, scoietatea, „ .lumea” ( „ ce ar zice lumea dacă,….”?) şi realitatea din sufletul fiecăruia? Trăim integraţi, interconectaţi, cu atât mai mult aici.
De la naştere la moarte, omul – familie are nevoie de serviciile oferite ritualic de biserică. Aşa cum are nevoie de sistemul instituţiilor sociale, de cele politice. Da cappo, condiţia este una constrictiv duplicitară. Extremele ce izbucnesc frecvent sunt chiar de natura criminalistică, fenomenologia comportamanetală a societăţii –în general, – este relevantă, fluctuând la timp de crize până sau peste cota de avarie, cu mari suferinţe care aparţin tuturor.
Conceptul biblic de habotnicie şi mai ales saducheimsul ( ipocrizie şi colaboraţionismul cu puterea efemeră a omului) este un efect ancestral uman, el este constatabil modern, Aşa cum demagogiile deşănţate sau mai abile , din politică. Zoon politikon, homo religiosus est, sau viceversa!

Omul este făptura ( făcătura, făcutul) iniţial, sau preluând sintagma biblică, „ născut, ci nu făcut”, aşadar conform creştinismului, fiecare este fiul lui Dumnezeu, acelui Dumnezeu unic şi atât de diferit – divergent denumit – înţeles. Omul este fiul( şi al lui Dumnezeu, dar şi al Omului, prin naştere, ci nu făcut…Adică nu atribuindu-i-se valoarea dublă celest- pământească, ci prin datum, prin condiţie. Isus a fost supranumit de teosofi al doilea adam, sau „ omul post- adamic”. Învierea pare a subînţelege mai degrabă teza arhaică a a reîncarnării. Exită actual vreo 33 de evalnghelii, unele declarate apocrife , vezi Nad Hamadi, Qoummran, etc.Exsită descficrate cca 26.ooo de tăbliţe la Sumer.
Mă îndoiesc, limpede zicând, că o cutare majoritate, dacă nu absolută (!) din cutare areal, este în mod real creştină, doar afirmând aceasta, doar aparţinând unei confesiuni creştine, sau unui cult, ori sectă cu acelaşi Dumnezeu declarat.
Convertirile sunt asemeni trecerii unui om de la o convingere (…) doctrinară, la o alta, de la un partid la altul, adică migrare pe „ eşichier”… ( Apropos partid dar şi partida : este ciudat cum rrromii- ţiganii, cu reminsicenţe manifeste din tribalismul comportamental de tip nomad,-
preferă numelui de partid, pe cel de partidă! Adică un feminin ce ne duce cu gândul la resurecţia instinctivă la …matriarhatul antic.)

III
Opinez că o mare parte dintre cei ce se declară- practică convenţional – social o religie, mai ales una „ majoritară”, ca argument protectiv, nuanţat politic, nu este neapărat creştină. O vădeiră recent foarte numeroşi care, luaţi de valul literaturii orientale, budiste, yohiste, dar şi fanatiste de orice tip, se vădesc a fi înregimentabili altor religii decât celei „ tradiţionale”.
JULIAN BARNES îşi expune recent în cartea NIMICUL DE TEMUT, cu sinceritate rece, raţionamentul său explicit ateist. Frica de moarte, terror mortis, ar fi cauza tuturor relgiilor milenare, dominantă as umanului neconsolabil de a trăi puţin şi de a muri. Acesta este izvorul fatalmente irepresibil al existenţei terorizanate mental, afirmă el.
Probabil sub impresia operelor terro, de tip Frankestein, sau a medievalelor ficţiuni escrescente a ezoterismului, alchimiei, etc- Barnes vede divinitatea ca pe un Deus ludens, un dumnezeu jucăuş, cinic zicând, sau un fel de svanat absolut, care experimentează în umanitate „ mai presus de bine şi de rău”… El devine tăios ateu când compară asta cu ceea ce însuşi omul face cu animalele inferioare lui : „ O variantă pe care nu am luat-o ( noi, oamenii, n.n.) în considerare ar fi : Dumnezeu, cel mai mare ironist. După cum oamenii de ştiinţă organizează experimente de laborator, cu şobolani, labirinturi şi bucărţi de caşcaval în spatele uşii corecte, la fel şi Dumnezeu ar fi putut concepe propriul lui experiment, cu noi în rol de şobolani. Iar miza: să găsim uşa în spatele căreia se ascunde viaţa veşnică”. ( citat Marius Chivu, din Barnes, Adevărul literar artistic).
Din eseul pertinent al lui Marius Chivu, ne este suficient a înţelege cartea Nimicul şi problemele ce le ridică, neostentaiv polemic, ci doar cu o sinceritate superioară, morală, am spune, mai evident decât eventuala habotnicie a aşa – zişilor credincioşi, sau radical- fundamentalişti religioşi. Filosofia lui Julian Barnes nu este singulară, fie ea una de tip modern a tagmei cărturarilor biblici. intelgineţa autorului poate fi implicit un garant moral al …bunei credinţe. Alegoria labirintului continuă: „ Lângă o posibilă ieşire se aude muzică eterică, din dapărtări, de lângă alta vine o undă de tămâie; lumini aurii joacă în jurul celei de-a treia; împingem uşile rând pe rând, dar niciuna nu cedează. Şi trebuie neapărat să scăpăm, pentru că ştim , cursa în care suntem prinşi nu ne asigură neamurirea”( subl.n).
„ Dar nu înţelegem că tocmai captivitatea este cheia. Prea multe uşi false şi nicuna adevărată, deoarece viaţa veşnică nu există”. (ibid Julian Barnes)

„ Iar Dumnezeul cel ironic, în jocul său, s-a hotărât să sădească dorul de nemurire într-o creatură nemerituoasă”
Argumentul lui Barnes devine terifiant: „ Să-i vezi pe toţi acei pământeni, împovărţaţi de inteligenţă şi conştiinţă. Foşgăind ca nişte şobolani ( cobai) îngroziţi. Să-i vezi învăţându-se unii pe alţii că doar uşa lor ( pe care nici ei nu o pot deschide) este alegerea corectă, plănuidn poate chiar să-i ucidă pe cei care nu le dau ascultare….”!
Sunt unele cărţi ce tratează – diferti sau pe aproape, aceeaşi cumplită- eternă dilemă. Între ele, „ Despre doliu”de Mircea Mihăieş, pare-se o parafrază pertinentă a marelui teoretician Roland Barthes, „ Jurnalul de doliu”. Biblioteci uriaşle există, din milenii, privind eterna dilemă care sfâşie umanul în acest sens profund, condiţional al speciei însăşi. Nu departe sunt şi „ Papagalul lui Flaubert” dar şi „Biblia hazlie”, ş.a.m.d.
Ateismul de acest tip, denunţat sincer de chiar autori, poate fi superior faţă de ipocrizia, de mimetismul unei credinţe, fără a fi convingere măcar. E dreptul fiecăruia de a afla o „ uşiţă” consolatoare, din labirintul unei captivităţi pare-se implacabile, urmare a unei sentinţe pedepsitoare irefutabile, cum cea din Geneza. Creştinismul mesianic în aceasta îşi vădeşte viabilitatea, dincolo de zguduirile pe tot parcursul său, de la primii creştiniesenieni, până la confesiunile pretins creştine, dar atât de dezbinate cum sunt azi, global, în istorie.
Timor mortis, teama de moartea proprie, ar fi cheia utopiei scăpării din cursă. Barnes atestă valoarea unei inteligenţe terifiant lucide, dacă scrutăm în motivaţia profundă a psihologiei proprii, prin stilul modular, captivant, chiar la lectura „ speriatului” de tip conspirat, al samizdatelor, eventual într-o criză proprie de identitate, religiosus ori ateist. El are acel umor necruţător al unui Jules Renard, din cartea lui Morcoveaţă, „ Jurnalul” său, pe care am re-citit-o recent cu aceeaşi savoare. Barnes preia melanjul de „ labirint” cu efect magic, ( sic, n), alternând ca într-o veritabil evanghelie proprie, atee, raţionalistă, desigur, istorii de familie, citate şi speculaţii ce mixează nostalgia cu teama, umorul negru şi tristeţea, anecdotica, sfidarea, obida anti- umilinţei condiţiei umane…
Alegoria ironistului- cinic Barnes , cea a „ savantului nebun” de tip demiurgic sau al „ şobolanului- golem”, sunt, desigur, dificil suportabile, chiar stressante, însă nu „ inumană”.
Din carte înţelegm că impulsul unei astfel de gândiri vine din copilăria sa, din trauma morţii părinţilor şi a bunicilor, din acea frustrare ( undeva am numit-o orfanism de tip cosmic !), a omului căruia i se dă lovitura implacabilului, hazardului, încă din anii lui „paradiziaci”…Ca un cod al succesivei „ alungări” din raiul copilăriei, la scară individuală. Nu este acest gen de frustrare cel din care în sitorie s-au plămădit cu înverşunare „ demoniacă” geniile, eroii sau marii criminali ai omenirii? Nu de la astfel de suferinţe dintâi, infantile, catasrtofic resimţite pe durata unei vieţi, devin ceea ce devin majoritatea celor încadrabili medical la „ maniaci”, criminali, dar şi vip-uri cu stigmă – determinare din aceste cauze? Un anume model atribuit divinului din illo tempore, un „ cod” psiho- patologic pare să fie o „ cheie” a captivităţii ce diferenţiază Condiţia, însă doar aparent, deoarece fondul este de profunzime ancestrală, dacă nu arhetipală?
Tot Barnes descrie în carte un anume conflict de tip Abel- Cain, cu fratele său, criticul filosof, desigur, resimţită de proporţii afective deductiv grave.
Este sinceritatea debordantă a lui Julian Barnes – şi a multor altora de acest fel,- atee, sau una de apărare a propriei spaimei, terror mortis, însă în cheie a observaţiei „ experimentului” din care noi înşine am face parte, în proiecţia de Frankestein abordată de filosof?
Barnes enunţă cert o anume „ relaţie dintre memorie şi adevăr”. O captivitate, aşadar, a însăşi speciei noastre. Una prin nuanţare, dintre „ religie ( ca invenţie a autorilor de literaturăă) şi ficţiune ( scrisul ca formă slabă de a învăţa să mori” ( „ „ N-am crezut să- n- nvăţ/ a muri, vreodată/ , Oda safică a lui Eminescu, remember, n)…, …,,( „ căci utilul intră în conflict cu adevăratul), dintre viaţă( incomprehensibilă) prilej de a formula tot felul de dileme, una mai cinică decât alta”…Frica de moarte sau frica de a muri, ce preferaţi?”. (idem citat).
Ar fi de parafrazat că „învăţarea morţii”, celei în fapt zilnice, ( trăim murind!), poate fi prin atlfel spus „ dezvăţarea de o moarte”. Prin acest enunţ oare sunt eu însumi un ateu? Conceptul de nemurire mă sperie. Undeva am oăpinat că lingvistic, prin traduceri şi avatarurile inerente acestora în veacuri, ar fi de înţeles „ veşinicia / vecinicia, ca o durata a vieţii de veacuri,/ secole, aşadar o nostalgie ancestrală a primului om adamic, care avea durata de viaţă „ veşnică”, adică de veacuri/ secole! Deasemeni, prin arheologia limbajului, „nemurire” ar putea fi însemnat cândva „ prin neamuri”, a te perpetua ca duh erincarnat astfel, arboricol ( din Arborele vieţii veşnice…), aşadar omul ar cuceri nemurirea doar astfel condiţionat, după „ căderea luciferică”, cenzurat, adică, după potopul cel mare, Genesa), şi recte la a doua cădere, a Babilonului, şi noua cenzură de consecinţă, a reducerii duratei vieţii „ veşnice” la doar aproape un secol/ veac ?!

IV

Dilema lui Barnes : „ Suntem amatori în propria viaţă, înţelegem târziu că vom muri, acceptăm şi mai greu şi oricum nu pricepem nimic, nici din naraţiunea propriei noastre vieţi.
„ Care este sensul acţiunilor mele într-un pustiu, unde au fost subminate tot mai multe certitudini”?Nici din ăpropia moarte, care ne umileşte şi la care uneori nici nmu suntem prezenţi” .” Nu de moarte mă tem , ci de veşnicia ei, scria nu demult poetul. Teroro vacui, scria altcineva. Timor mortis, ceea ce ar subînţelege, voila, timor vitae ! Murim trăind, trăim murind…
Teribilă raţiune tragică ! Acest tip de cunoaştere are terifianţa celei definite în metafizică una
Luciferică. Uşi, uşi cu toate blocate, ale unei captivităţi mai degrabă de Substiut al Divinului
unul de tip demiurgic, sau plural- elohimic ! Oare revelaţiile de ultimă oră ale unora privind Sumerul şi acei creatori numiţi Anunaki, uriaşa arhivă re- văzută a civilizaţiillor de „ memorie lungă”, ar fi de revizuit, de cercetat mai serios, vis-a – vis de această criză la vârf a cunoaşterii revelatorii- ştiinţifice, filosofice, versus a celei de tip religiosus, ma- no- comment, simptomatic eşuând în fundamentalisme? Barnes este analogat cu un Richard Dawkins, dar tagma acestui tip de învăţaţi moderni este în creştere explozivă, cumva venind cu o nouă, şocantă paradigmă a cunoaşterii, undeva între religii şi ştiinţe, uneori între peşteră şi evidenţele universului văzut clar prin …uriaşa lentilă a telescopului Hubble.
„ Ideea de mântuire, scrie Barnes, nu este decât soluţia literară ( aşadar euristică, n), -a unei morţi cu happy- , darwinismul dovedeşte lipsa liberului arbitru şi neînsemnătatea noastră organică , omul nu este culmea evoluţiei, etc”.
Durante causa, durant efectus, scriau latinii. „ Timor Mortis”, ( am spune Terror Mortis!), – „ Nimicul de temut „. Un enunţ cvasi- paradoxist.
Acel nimic este un Dumnezeu deductiv, este totuşi ceva- cineva- altcineva din care palpabil suntem parte, noi sperăm ca operă vie şi cu un sens ce ni se ascunde, probabil cu scop protector… Dacă nu cumva însăşi credinţa îi este programată genomic omului…Dacă e aşa, ar fi de neînţeles de ce la acest mod degradabil, parcă supus unei legi eminamente a entropiei, iar conştientizarea ( prin liber artibtru”) a iminenţei morţii ( un fenomen orb?) este într-adevăr geru de suportat pentru om , el se simte nu iubire, ci înjosit, şi de ce nu ? cum am scris undeva, creatorul care sacrifică necruţător sinele său în operă, olaltă cu opera, este iubitor din alte dimensiuni, însă dintr-a noastră, ca perspectivă- resimţire, una destructivă, ciclic, cum se petrece şi cu Natura, laboratorul acestei geneze …repetabile? ….

Categorii:literature Etichete:

CONTRA EDITORIAL DE EUGEN EVU

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

CONTRA – EDITORIAL

Bilanţul răstignirii din Decembrie 1989

Peste 1.100 de victime civile ale evenimentelor de după 22 Deecembrie 1989, iată bilanţul dosarelor revoluţiei, anchetate de procurorul general Voinea…Martori audiaţi: 41.000. Constatări medico-legale: 3500… Procese verbale de cercetare la faţa locului: 1000.Total dosare penale aflate pe rolul Parchetelor Militare: 4500.
Ei, şi ?
Dosare ale procurorilor civili, pentru uciderea şi rănirea a sute de români după 22 decembrie: 52.
Ei, şi?!
Rechizitorii, cu trimitere în judecată a 69 de „vinovaţi” civili şi 176 militatri, din care 18 generali( 6 din cadrul Ministerului Apărării, 12 de la Ministerul de Interne ( M.A.I.).
Armata e cu voi ?
Sondaje 2000-2009: „ Poporul român are încredere în Biserica Ortodoxă şi Armata ţării”.
Ei, şi?
( Cuvântarea lui Ceauşescu, după 23 dec. la TV după masacrul de la Timişoara: „ Forţele armate ale M.A.N. şi-au făcut pe deplin datoria la Timişoara, faţă de patrie”!)
Armata e cu noi?!
Ei, şi?
Inculpaţi nomenclaturişti ceauşişti pentru crime: ( doar!) 24 de foşti demnitari ai Comitetului Politic Executiv al CC al PCR şi judeţene. Nenumăraţi dintre nomenclaturiştii regimului, precum şi mii de securişti, sunt printre primii 100 de miliardari actuali.
Alte 1100 de volume se află încă pe masa procurorilor.
Ei, şi ?
Erorile fostului anchetator, procuror general Voinea i-au salvat până acum ( dec. 2009, n) de judecată pe cei mai importanţi 102 învinuiţi în această cauză. Printre ei, şi fostul preşedinte Ion Iliescu” ( EvZ, dec).
Durante causa, durant efectus?
Acuzaţi de GENOCID „ generalii lui 22 decembrie” au fost ridicaţi în grad şi funcţii de Ion Iliescu. ( Între aceştia: Eugen Bădălan, Toma Zaharia, Mircea Mureşan…). „ Rezoluţia din 2004 nu era bătută în cuie”….
Ei, şi?
Oare răstignirea colectivă din România, ea, a fost bătută în cuie? (n).
Comment: eugen evu, dec. 2009

Categorii:literature Etichete:

LA SĂRBĂTOARE … UN POEM DE MARIN SORESCU, BUN PENTRU ÎNCEPUT SAU SFÂRŞIT DE AN …

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

Marin Sorescu – Contabilitate
Vine o vreme
Când trebuie sa tragem sub noi
O linie neagra
Si sa facem socoteala.

Câteva momente când era sa fim fericiti,
Câteva momente când era sa fim frumosi,
Câteva momente când era sa fim geniali,
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu niste munti, cu niste copaci, cu niste ape
(Pe unde-or mai fi? Mai traiesc?).
Toate acestea fac un viitor luminos –
Pe care l-am trait.

O femeie pe care am iubit-o
Si cu aceeasi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero.

Un sfert de ani de studii
Fac mai multe miliarde de cuvinte furajere,
A caror intelepciune am eliminat-o treptat.

Si, în sfarsit, o soarta
Si cu înca o soarta ( de unde-o mai fi iesit?)
Fac doua (Scriem una si tinem-una,
Poate, cine stie, exista si viata de apoi).

Categorii:literature Etichete:

COLIND …DE PRIETEN …

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

De la Emilian Pătrașcu

COLINDĂ DE INIMĂ
autor Nichita Stănescu

Voi colinda cu inima mea
mergând prin zăpadă,
mâna mea în cinci colțuri ca o stea
începe cuvinte să vadă.

Brațul meu, o coadă de cometă,
umărul și pieptul meu – cer.
Căldura lor secretă
lucește albastră de ger.

Să fiți liniștiți, să aveți parte de liniștea albă
sub cetina verde împodobită.
Ochii mei, două vergele-ntr-o salbă,
împodobesc ora, clipită.

Ave vouă, bărbaților, femeilor,
inima mea vă salută,
ninge deasupra secundelor, orelor
cu zăpada argintie și mută.

Ding-dang, numai inima, ding-dang, numai ea
bate la mesele voastre,
în noaptea aceasta e-o singură stea
și-o nenumărare de ceruri albastre.

Categorii:literature Etichete:

DE SĂRBĂTORI – UN POEM DE EUGEN DORCESCU

21 decembrie 2009 Lasă un comentariu

EUGEN DORCESCU

CÂNDVA*

Pe-alee-n faţa mea — un porumbel.
Descins din albăstrimi, ca Sfântul Duh.
Un mesager de raze şi de puf,
Chemându-mă, din lume, către El.

O clipă a durat. Sau nici atât.
S-a revelat o clipă Cel Ascuns.
Dar cât a fost, a fost îndeajuns
Să-mi smulgă laţul morţii de la gât.

Verdeaţă-n jur. Copaci. Şi flori. Şi-un cer
În care urbea-ntreagă se topea.
Sorbeam adânc. Eram. Şi El era.
Şi-aştept să vină iar de nicăieri.
_______
*Din volumul Eugen Dorcescu, Cronică, 2003.

Categorii:literature Etichete:
%d blogeri au apreciat: