Prima pagină > literature > ŢARA HAŢEGULUI …

ŢARA HAŢEGULUI …


ULPIA TRAIANA SARMISEGETUSA A MIGRAT ÎN TOATĂ ŢARA HAŢEGULUI ŞI MAI DEPARTE …

Migrarea materialului litic în zona Ulpiei Traiana Sarmisegetusa poate fi urmărită începând cu secolul al XVI-lea, mai ales datorită interesului suscitat de inscripţii. Pe parcursul timpului, colecţionari, anticari şi epigrafişti care au colindat zona în căutarea materialului epigrafic, au transmis informaţii preţioase în legătură cu particularităţile fenomenului migrării antichităţilor romane în zona Ţării Haţegului. În special blocurile purtătoare de inscripţii erau transportate din locul descoperirii lor spre reşedinţele nobiliare – începând cu Palatul principilor din Alba Iulia, până la curiile răspândite
în numeroase sate din zonă (Bretea Română, Fărcădin, Densuş, Mintia, Nălaţvad, Ostrov, Sântămărie-Orlea, Zam), sau spre alte colecţii particulare (la Deva sau Breazova). Amploarea acestui fenomen este descrisă extrem de sugestiv de către Mihail Ackner, care oferă informaţii importante într-o epocă în care, impulsionat de romantism, interesul pentru antichităţi cunoaşte o revitalizare excepţională: în raportul său cu privire la periegeza epigrafică realizată în anul 1847.
Ackner notează că pe parcursul timpului „multe piese zac ascunse, reastupate intenţionat de locuitorii (iobagii) din partea locului, pentru ca ei să nu fie obligaţi a le transporta cu săniile ori cu carele fie la curiile feudalilor proprietari de pământ din satele vecine, fie la Mureş în vederea expedierii lor pe apă spre Viena la curtea imperială” [s.n.] (Mihail. J. Ackner ,
Die römischen Alterthümer und deutschen Burgen in Siebenbürgen, 1856, p. 18). Numeroase piese sunt transportate şi depuse în curtea bisericilor din zonă, pentru a fi apoi înglobate în ziduri sau utilizate ca postament pentru masa altarului bisericii (cum se poate vedea încă la Almaşu Mic, Nălaţvad, Mintia, Haţeg, Peşteana, Roşia Montană, Abrud, Tuştea, Strei, Streisângeorgiu, Sânpetru, Râu de Mori, Peşteana, Densuş). În secolul XIX, din piesele migrate se formează nu numai colecţii nobiliare, dar şi colecţii importante de antichităţi la liceele din Orăştie, Sighişoara şi Turnu-Severin,
datorită acţiunii unor profesori remarcabili – pasionaţi de epigrafie şi de arheologie – ca B. Jánó, C. Gooss sau Al. Bărcăcilă. Clerul se implică şi el în acest gen de acţiuni, cum s-a întâmplat în cazul preotului Ioan Ianza din Grădişte (azi Sarmisegetusa), care colecţiona antichităţi pentru eparhia greco-catolică din Lugoj (IDR, III, 2).
De văzut: Radu Popa, Tara Haţegului, p.108 şi urm.; Ferdinand Marsili, Danubius Pannonico-Mysicus, observationibus geographicis, astronomicis, physicis perlustratus ab Aloysio Ferd. com. Marsili. Hagae-Amstelodami, I, 1726; ( apud IDR III/2, p.177); Th. Mommsen, CIL, III, Berlin, 1873 – 1902 apud IDR, III/2.
De asemenea sub rezerva unor cercetări necesare în arhive, nu credem să existe un document care să ateste momentul de încheiere a migrării pieselor romane către împrejmuirea de la Ostrov.
Nici monumentele purtătoare de inscripţii nu au avut o soartă mai bună. După ce interesul pentru
conţinutul epigrafic al unora dintre altarele sau postamentele incluse în împrejmuire s-a epuizat prin
publicarea acestora, monumentele au fost neglijate, astfel încât astăzi puţine dintre ele mai pot fi
recuperate. Împrejmuirea „megalitică” de la Ostrov (numită şi „gard ciclopic” de unii savanţi) a
constituit ea însăşi un adevărat tezaur de antichităţi din care unele piese au fost probabil extrase de
colecţionari – cu sau fără voia localnicilor – pe parcursul timpului. Pentru asemenea schimbări de destinaţie dispunem de mărturia despre cele şase piese extrase de Ariosti în secolul al XIX-lea pentru a fi transportate la Viena, dar, din păcate, şi o mărturie modernă despre două piese mutate la muzeele din Deva şi Sarmisegetusa.
Singurele piese care au fost inventariate graţie aceluiaşi interes exclusiv epigrafic, formează un
grup de 21 de blocuri cu inscripţii adunate şi publicate de I. I. Russu. Dintre cele 21 de piese
epigrafice menţionate de acesta, nu mai pot fi localizate în ziua de azi nici jumătate. Unele dintre ele
mai fac probabil parte din împrejmuirea cimitirului dar sunt deteriorate în aşa măsură încât şi-au
pierdut orice urmă de inscripţie şi, în unele cazuri, s-au dezmembrat şi nu mai pot fi recunoscute. În
anii din urmă, o echipă de arhitecţi au inventariat din iniţiativă proprie 196 piese arhitecturale (care
sunt încă vizibile) şi au dat spre publicare rezultatele studiului fragmentelor.
Migraţia materialului litic de Sarmisegetusa continuă în lipsa dezinteresului generalizat …Dar trecutul ne urmăreşte …

Reclame
Categorii:literature Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: