Arhiva

Archive for 20 noiembrie 2009

PRACTIC … COPIII AU NEVOIE DE PENSIA DE INTRETINERE – OPINIA JUDECATORILOR LA CSM

20 noiembrie 2009 Lasă un comentariu

JUDECĂTORII DEZBAT PROBLEME PRACTICE – NIVELUL PENSIEI DE ÎNTREŢINERE STABILIT PENTRU PĂRINTELE CARE NU ARE VENITURI

20. Modalitatea de calcul a pensiei de întreţinere.
În situaţia În care debitorul obligaţiei nu realizează venituri. – Judecătoria Badiu (Curtea de Apel Bacău)
a) Intr-o primă opinie, s-a apreciat că pensia de întreţinere trebuie stabilită în raport
de venitul net pe economia naţională, pe considerentul că trebuie să fie privitor interesului
superior al minorului.
b) In cea de-a doua opinie, s-a apreciat că nivelul pensiei de întreţinere se raportează simultan la două criterii (starea de nevoie a minorului, pe de o parte şi posibilităţile materiale efective ale debitorului obligaţiei de întreţinere, pe de altă parte). În aceste condiţii, s-a apreciat că nivelul pensiei de întreținere trebuie stabilite în funcție de venitul minim pe economia națională, fiind astfel în concordantă cu prevederile art. 94 Codul familiei.
În situația în care un debitor al obligaţiei de întreţinere, angajat cu venitul minim pe
economie, poate fi obligat la pensie de întreținere raportată la venitul net, acesta fiind câştigul
efectiv realizat, ar fi inechitabil pentru un debitor care nu realizează niciun fel de venituri să
plătească o pensie de întreţinere calculată în funcţie de venitul minim brut pe economie.
Concluzie. Din dezbateri a rezultat că există argumente întemeiate în favoarea opiniei exprimate
la punctul b).

Categorii:literature Etichete:

TIMPUL NOSTRU DUPĂ DALI

20 noiembrie 2009 Lasă un comentariu

Categorii:literature Etichete:

ECCELSIATUL PE VERSURI DE EUGEN DORCESCU

20 noiembrie 2009 Lasă un comentariu

FRGAMENT DIN ECCLESIASTUL – CARTE SEMNATĂ DE EUGEN DORCESCU

IV
1. Si iarăși m-am întors. Si am privit
Imensă, silnicia de sub soare.
De-o parte, lacrimi fără consolare,
De alta – omul crunt, nemernicit,
Lovind si prigonind, nestingherit,
Pe cei lipsiți de orice apărare.
2. Si-am fericit pe cei ce-au răposat
De mult si dorm în negură adâncă,
Decât pe cei care viază încă
Si-n ghearele neliniștii se zbat.
3. Dar mult mai fericit mi s-a părut
Cel care nici măcar nu s-a născut,
Căci nu va apuca să se-nfioare
De relele câte se fac sub soare…
*
4. Oricare izvodire sau izbândă
A omului, în lucrul său, nu sunt
Decât rivalitate, ciudă, pândă,
Invidie, de-a pururea flămândă.
Deșertăciune. Goană după vânt.
Unii-s făloși, iar alții – slabi si goi,
Unii gonind, iar alții dormitând.
5. Cu mâna-n sân, nebunul, printre noi,
Își irosește timpul, murmurând :
6. Mai bine-un pumn de-odihnă, decât doi
De trudă si-alergare după vânt.
*
7. Si iată încă o nepotrivire
8. Sub soare : Un bărbat fără copii,
Fără rudenii. Totuși, zi de zi,
Trebăluiește până’ la istovire,
Cu ochii ațintiți la avuții.
Dar vine-o clipă când în sine-si spune :
De ce si pentru cine m-am zdrobit ?
De ce lăsat-am sufletu-mi lipsit
În mijlocul atâtor lucruri bune ?
Prea târziu însă. Zile nu mai sunt.
S-au stins, ASA cum soarele apune.
Vezi, si-aceasta-i tot deșertăciune
Si rea-ndeletnicire pe pământ.
*
9. Mai fericiţi sunt doi, căci au răsplată
Îndeajuns pentru silința lor.
10. Când cade unul, celălalt îndată-l
Ridică si îi vine-n ajutor.
Dar cel stingher, ce se va face oare ?
Prieten n-are, n-are cunoscut.
De va cădea, rămâne-va căzut.
Trec semenii si nici n-au fost văzut
De mai trăiește încă sau de moare.
11. Asemenea, când doi, pe căpătâie,
Pun tâmpla, e si tihnă, e si cald.
Însă cel singur, sub al iernii fald,
Îngheață sloi, din creștet la călcâie.
12. Si dacă un tâlhar, setos de sânge,
Atacă pe vreunul dintre ei,
Cellalt grumazu-n menghină i-l strânge.
reține : Sfoara împletită-n trei
Cu mult mai anevoie se va frânge.
*
13. Copilul oropsit, dar luminat
Adesea-i mai de preț decât un rege
Bătrân, fără de minte, fără lege
Si care nu acceptă nici un sfat.
14. Copilul poate-oricând din închisoare
Să fie scos. Si, într-o bună zi,
Deși născut sărac, va-mpărăți.
15. Văzutu-i-am atunci pe toți cei vii
Cum se-mbulzesc în urma lui sub soare.
A tânărului ce-l va moșteni
Pe rege în obșteasca adunare.
16. Popor fără sfârșit. Curgând, curgând,
Asemeni unui râu, cu el în frunte.
Însă triumful cât e ? Până unde ?
Urmașii n-or să-l vadă conducând,
Nu se vor bucura-ntru el nicicând,
Căci si-n acest spectacol se ascunde
Deșertăciunea. Goana după vânt.

Categorii:literature Etichete:

UN ROMÂN ÎN GERMANIA – LUCIAN HETCO SAU BUCURIA CULTURII

20 noiembrie 2009 Lasă un comentariu

Lucian Hetco
Membru de onoare al LARG
Preşedinte LARG ( Liga Asociaţiilor Româno-Germane din Germania) între 2004-2006, editor din 2004

născut în 10.08.1963 în Oradea , judeţul Bihor, căsătorit, doi copii.
rezident în Germania din 1990
Studii:
Colegiul Naţional „Emanuil Gojdu” – Oradea, România, promoţia 1981
Universitatea Timişoara, Facultatea de Ştiinţe Economice, 1982-1986
Activitate profesională
Economist şi contabil şef la IAS Şag, 1986-1989
Economist la TCIND Timişoara, 1989-1990
Stabilit în Germania, în iunie 1990
1990-1991 Specializări în informatică
Din 1991 până în prezent, Deutsche Telekom AG, T-Systems Enterprise GmbH în Göppingen, resortul de management pentru proiecte – Project Manager
Activitate publicistică
Volume publicate:
„Oglinda cu suflet”- Poezii. Editura Clusium, Cluj-Napoca, 2002
„Dreptul la culpă”- Poezii. Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2004
„Blestemul lui Brancuşi – Poeti români în diaspora”. Grupul Editorial Ion Gramadă, Suceava 2004 (prima antologie naţională a poeziei româneşti din diaspora, în premieră la festivalul Nicolae Labiş, Suceava 2004, în coproducţie cu Centrul Cultural Suceava
„Sufletul românesc sau Zidul din capete”, Grupul Editorial Ion Grămadă – Muşatinii, Suceava 2005. Eseuri, interviuri, articole pe teme de istorie, sociologie şi teme comunitare româneşti
„Sufletul românesc” – eseuri despre românitate, Editura Carpathia Press, Bucureşti 2005
„Românul planetar” – eseuri despre viitorul poporului român, editura Carpathia Press, Bucureşti 2006
Eseuri, interviuri şi studii comunitare, studii istorice si diverse articole pe teme ecomomice, sociale, analize şi comentarii, publicate în renumite pagini electronice şi &icric;n presa scrisă din ţară şi străinătate
Diverse
Corespondent extern al prestigioasei revistei culturale „Viaţa de pretutindeni”- Arad şi corespondent al altor diverse reviste literare din ţară şi străinătate
Prezent în antologii de poezie din ţară şi străinătate, în antologiile „Mărturisirea de credinţă literară” ( Bucureşti 2006) şi „Cuvinte despre urmaşi- Modele şi exemple pentru Omul român”. ( Bucureşti 2005)
Premiul „Ion Grămadă” al festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş”, Suceava 2004
Membru al ASRG din anul 2003 – „Asociaţia Scriitorilor Români din Germania”, cu sediul în München, Germania
Premiul de Excelenţă al Patrimoniului Românesc – 2005 cu Revista Agero – pentru „acţiunea stralucită de adunare şi afirmare a efortului cultural al românilor de pretutindeni”, ARP – Asociatia Română pentru Patrimoniu, Bucureşti 2005
Membru de onoare al Societăţii Culturale „Anton Pann” din Râmnicu-Vâlcea, 2006
Membru ASLA – Academia pentru Ştiinţă Literatură şi Artă, Oradea 2006
Medalia Emanuil Gojdu – 2006- acordată festiv de Universitatea din Oradea, pentru susţinerea cauzei Gojdu şi a recuperării Patrimoniului Fundaţiei Gojdu pentru români
Membru în Colegiul Societăţii de Romanistică din St.Rafael, Franţa, 2006
Membru în Colegiul de Conducere al publicaţiilor ARP ( ARP – Asociaţia Română pentru Patrimoniu – Bucureşti)
Premiul de Excelenţă ” Basarabia – Pământ românesc”, Chişinău – Moldova 2006, pentru pentru publicarea în revista electronică http://www.agero-stuttgart.de a unor importante eseuri despre Basarabia, pentru susţinerea re-unirii Basarabiei şi Bucovinei cu patria mamă, România
Diploma de Excelenţă – 2006 – Societatea culturală Anton Pann – Râmnicu-Vâlcea, pentru efortul de coagulare a valorilor spirituale româneşti de pretutindeni şi pentru înaltul profesionalism promovat în redactarea si editarea revistei AGERO.
Premiul de Excelenţă – Distincţie acordată de Fundaţia Episcopul Grigorie LEU – Mişcarea pentru Progresul Satului Românesc şi Asociaţia Comunelor din România împreună cu medalia comemorativă a celor două veacuri în care apare ca primă publicaţie în limba română revista „Albina româneasca”, diploma de excelenţă a fost acordată „Pentru consecvenţa politicii de coagulare a valorilor culturale contemporane româneşti din toate categoriile şi de pe toate meridianele lumii, în slujba unităţii culturale a românilor din ţară şi de pretutindeni, Domnului LUCIAN HETCO, editorul revistei AGERO” .
Activitate comunitară
Membru fondator al Agero (2000) şi LARG (2002), participant activ la diverse actiuni româneşti din Germania
Din anul 2000 editor ( webmaster ) al primei prezenţe online a unei asociaţii româneşti din Germania, pentru românii din Germania, http://www.agero-stuttgart.de, care însuma peste 2,8 milioane de citiri în august 2006, cu peste 5 mii de cititori zilnici. Pagina pe internet a „Agero Stuttgart” este prima prezenţa internet românească din Germania, fiind una dintre cele mai complexe şi mai citite pagini de informare şi cultură româneasca din străinătate, fiind cuprinsă în numeroase indexuri internet româneşti şi internationale. Agero Stuttgart reprezintă o puternică prezenţă online romanească pe internet cu peste 210 corespondenti, ce s-a impus influent în cercurile culturale româneşti din ţară şi străinătate, având secţiunile de: poezie, proză, eseistică, istorie, actualitatea germană, jurnalistică, analize şi comentarii, caricatură şi umor, simeza Agero, actualitatea germană, etc.
Colaborări în materie de publicistică cu diverse asociaţii româneşti din ţară şi străinătate : Asociaţia Română pentru Patrimoniu- ARP Bucureşti, ARA – Asociaţia Românilor Australieni, Centrul Cultural Suceava, ASLA Oradea, Societatea Anton Pann – Vâlcea, etc.
Promotor cultural de anvergură în Stuttgart – Germania, organizează anual cenacluri literare si seri de istorie, cu invitaţi prestigioşi, în cadrul societăţii Agero, începând din 2001, responsabil al resortului cultural şi de informare
2004 – 2006, Vicepreşedinte al Asociaţiei germano-române „AGERO” din Stuttgart
2004 -2006, Preşedintele Ligii Asociatiilor Romano-Germane din Germania – LARG
Membru de onoare al LARG, conform hotărârii consiliului LARG din 16 septembrie 2006
Editor al publicaţiei pe internet a „LARG”, din 2004
Posibilitati de contactare:

Lucian Hetco
Kornbergstr. 7
73098 Rechberghausen
0170 202 7420

Email: lhetco@larg.de
Internet: http://www.hetco.de
http://www.agero-stuttgart.de
http://www.larg.de

Categorii:literature Etichete: