Prima pagină > Uncategorized > …un studiu… omul credincios şi enigmele zilnice…

…un studiu… omul credincios şi enigmele zilnice…


OMUL CREDINCIOS

Dacă un om se roagă într-atât încât pierde noţiunea vieţii din afara sinelui sau dacă se cufundă în meditaţie până când are impresia că i s-au dizolvat limitele corpului, atunci aceste stări pot fi puse pe seama lobului parietal. Mai exact, masa de ţesut din creier ce procesează impulsurile senzoriale şi care înalţă o aură de credinţă deasupra capetelor noastre, arată o analiză „Time“.

Oamenii îşi activează tot timpul părţile spirituale ale creierului, convinşi că rugăciunile îi vor vindeca de boli. Şi, în mod surprinzător, o serie de dovezi ştiinţifice arată clar că doar credinţa îi poate răsplăti cu sănătate.

„Religia, înţeleasă ca trăire şi acţiune, este, alături de mitologie, o sursă constantă de sensuri şi semnificaţii. Prin intermediul acestora, ea satisface o nevoie psihologică înnăscută a omului, asigurându-i astfel o stare de sănătate psiho-somatică crescută. Aici este vorba, evident, mai ales de religia trăită ritualist şi spiritual, nu doar de religia manifestată social“, ne explică psihologul Daniel David, profesor la Universitatea „Babeş-Bolyai“ din Cluj şi consultant la Mount Sinai School of Medicine din New York.

Îndelunga meditaţie ajută la memorie. Unii specialişti sunt convinşi de faptul că doar creierul şi organismul oamenilor conţin numeroase conexiuni spirituale. În ultimii 15 ani, Andrew Newberg, profesor de radiologie, psihologie şi studii religioase la Universitatea din Pennsylvania, a examinat foarte atent modul în care funcţionează centrul nostru spiritual de procesare a datelor.

El a realizat varii scanări cerebrale pe mai mult de 100 de oameni, cufundaţi fiecare în diferite stări de închinăciune sau contemplaţie, reuşind să identifice părţile exacte ale creierului activate în timpul unor astfel de experienţe. Astfel, când oamenii se afundă în rugăciune, lobul frontal preia ştafeta, din moment ce guvernează atenţia şi concentrarea. În timpul unei rugăciuni foarte adânci, lobul parietal se dezactivează, ceea ce ne dă impresia că ne-am pierdut senzaţiile lumeşti.

Dacă oamenii se roagă şi meditează vreme îndelungată, unele schimbări ale creierului devin permanente. Meditatorii de cursă lungă, cu cel puţin 15 ani de antrenament, par să aibă lobul frontal mai gros decât ceilalţi, de exemplu, ceea ce le sporeşte puterea memoriei, lucru testat de Newberg.

Postirea întăreşte senzaţia de sănătate. Credinţa şi sănătatea se mai suprapun însă şi în alte moduri. Un bun exemplu este postirea pentru curăţarea păcatelor, despre care se spune că duce la eliminarea toxinelor, în primul rând, şi, în al doilea rând, la servirea unor scopuri pioase. Dacă este ţinut cum trebuie, postul poate induce o stare de claritate şi chiar de euforie şi le poate insufla practicanţilor împlinirea că, indiferent dacă ţelul abţinerii de la mâncare este sănătatea sau atingerea spiritualităţii, el va fi atins.

Chiar dacă nu este sănătos din punct de vedere biologic, întrucât creierul trebuie să se hrănească cu multe calorii pentru a rămâne funcţional, senzaţia de pace, chiar dacă de scurtă durată, care însoţeşte aceste fenomen întăreşte postirea şi îl răsplăteşte pe practicant pentru efort la acelaşi nivel psihosomatic. Cu toate acestea, elementul religios care se intersectează cel mai natural cu sănătatea la majoritatea credincioşilor este rugăciunea.

Rugăciunea – efect de placebo pentru bolnavi. Importanţi teologi cred în puterea rugăciunii de protecţie de a-i ajuta pe bolnavi, iar importanţi oameni de ştiinţă i-au dedicat peste 6.000 de studii doar din 2000 încoace. În 1988, cardiologul Randolph Byrd a descoperit că pacienţii pentru binele cărora s-au rugat alţii au învins boala mai bine decât cei care nu au avut parte de aceleaşi gânduri bune.
Un studiu mai vast din 2005 al cardiologului Herbert Benson a identificat însă o serie de complicaţii la 52% dintre pacienţii cu bypass la inimă cărora le-au fost dedicate rugăciuni de protecţie şi la 51% dintre ceilalţi.

Există totuşi un aspect asupra căruia ambele tabere cad de comun acord: când îţi concepi studiul, contează foarte mult dacă subiectul ştie că cineva se roagă pentru el. Pentru că dacă ştie, atunci intervine efectul de placebo. Pentru a-l exemplifica, Andrew Newberg a prezentat cazul unui bolnav de cancer a cărui tumoră s-a micşorat după ce a primit un medicament experimental, a crescut la loc când a aflat că pastila nu funcţionează la alţi pacienţi şi s-a micşorat iar când medicul i-a administrat apă sterilizată, spunându-i că este de fapt o versiune mai puternică a medicamentului. În cele din urmă, medicamentul a fost declarat ineficient în mod oficial, iar pacientul a murit. Astfel, pentru ca efectul de placebo să se instaleze, nu trebuie decât ca o parte a creierului să preia date dimprejur şi să le paseze unei alte regiuni ce controlează anumite funcţii ale organismului.

„Creierul uman are o nevoie biologică fundamentală care se referă la predictibilitate. Aşa cum avem înnăscute nevoile de hrană, apă, oxigen etc., avem înnăscută şi nevoia de predictibilitate. Această nevoie poate fi satisfăcută de orice conţinut mental şi/sau acţiune cu sens şi semnificaţie. Evident că ceea ce are sens şi semnificaţie nu este cu necesitate şi adevărat, în sens ştiinţific, deşi ceea ce este adevărat are şi sens, şi semnificaţie“.

„Noi ştim că în psihoterapie, dar şi în farmacoterapie, în reducerea distresului funcţionează uneori regula: «It hasn’t to be true to be useful» (conţinutul oferit nu trebuie să fie adevărat ca să fie util). Pe acest mecanism se bazează efectul placebo, fără ca psihoterapia sau farmacoterapia să se reducă la asta“, explică Daniel David.

Eşti dus la biserică, trăieşti mai mult
Pe de altă parte, oamenii de ştiinţă au examinat şi starea de sănătate a oamenilor care merg regulat la biserică. Specialistul în demografie Robert Hummer, de exemplu, urmăreşte o comunitate din 1992, iar rezultatele sale sunt greu de contestat: oamenii care nu participă la slujbe religioase sunt supuşi unui risc dublu de a muri în următorii opt ani decât cei care participă o dată pe săptămână. În completare, Daniel Hall, preot episcopal şi chirurg, a descoperit că mersul la biserică aduce vieţii un surplus de doi sau trei ani. Iar Neal Krause, sociolog şi expert în sănătate publică, a încercat să explice fenomenul testând 1.500 de subiecţi din 1997 încoace. El a observat că enoriaşii se simt câştigaţi atunci când biserica le oferă sprijin social, că cei care oferă acest ajutor se simt infinit mai împliniţi şi că oamenii care îşi menţin sentimentul de mulţumire faţă de ceea ce merge bine în viaţa lor sunt mai puţin înclinaţi spre depresie, ceea ce reprezintă un semn al sănătăţii.
Într-un alt studiu, recent, sociologul american mai arată şi că oamenii care cred că viaţa lor are un sens trăiesc mai mult decât ceilalţi.

Anunțuri
Categorii:Uncategorized Etichete:
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: