Prima pagină > Uncategorized > EPISTOLA PENTRU PRIETENII DIN TRANSILVANIA, DE ADRIAN BOTEZ

EPISTOLA PENTRU PRIETENII DIN TRANSILVANIA, DE ADRIAN BOTEZ


UN MAËLSTRÖM AL FIINDULUI POETIC…: Poeme din Transilvania, de EUGEN EVU
La Editura Polidava, Deva, 2008, a apărut un nou volum de poezii, al lui EUGEN EVU: Poeme din Transilvania. Se putea numi şi Poeme din Trapezunt…, pentru că, înafară de poemul (de altfel, foarte frumoasă poveste despre Logos şi Visare, întru forţele lor combinate – orfico-erotico-thanatice…: „Har bătrân dinspre pădurea/Rezonanţelor din vis/Poate-ai fost chiar tu securea/Ce-a icnit şi a ucis”) Melos transilvan (p. 106), spaţiul transilvan nu se identifică prin nicio legătură cu poemele volumului… – doar dacă luăm drept unic indiciu al „transilvanităţii” faptul că Eugen Evu, probabil, a stat la „masa de lucru”, pe când scria poemele volumului, într-un oraş din Transilvania…numit Hunedoara…sau, mai sigur, prin munţii şi prelucile Haţegului…
Volumul are 134 de pagini – dar, de pe la a doua treime a volumului (mai exact, de la pagina 42), cititorul constată că se produce o perturbaţie lingvistică ciudată, în materia volumului şi comunicării empathice : autorul se plictiseşte de unica variantă lingvistică, cea valahă, şi îi oferă (perfect aleatoriu) cititorului şi variante de-ale poeziilor sale, în limbi străine (dar asta, fără niciun avertisment, fără vreo metodă ori explicaţie…): variante în italiană, în croată, engleză, germană…- cu diverse niveluri de acurateţe a traducerii (aparţinând Marilenei Rodica Chiretu, Nadei Pomper, Marianei Zavati Gardner, lui Angelo Manitta, Magdalenei C. Schlesak… – ori poeme eugeneviene, recuperate de prin reviste străine, păstrându-se idiomul „traductor” al acelor locuri – ex.: din Revista Le Muse Italia…). Există, fireşte, şi o multitudine de dedicaţii, multe dintre ele făcute unor personalităţi ori persoane (prieteni literari) – cele mai multe de pe alte meridiane decât cele româneşti – evidenţiindu-se, astfel, foarte onorabilul şi lăudabilul respect „globalizat”, al autorului…Nu e nicio scădere a valorii artistice a Poeziei ÎN SINE, poate că această „surpriză” va fi fiind la modă, prin vreun colţ al acestei lumi globalizate, deci supuse unui mimetism de gust estetic incert… – dar nouă, un tradiţionalist mai mucegăit, ne dă impresia de haos incipient, de post-Babel agresiv…În plus, niciodată Eugen Evu, Poetul Orfic, nu va putea fi tradus fidel în nicio limbă a Pământului, cum nici Eminescu (cât de nostalgic şi fascinant îl îngână/re-creează Eugen Evu: „Septembrie-al străbunelor eresuri” – cf. Septembrie natal, p. 115), Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu…în fine, niciun poet român de… ” mare calibru”! Iar Eugen Evu ESTE un poet „de mare calibru” – noi înşine l-am supranumit (cu argumente irefutabile!): „Poetul Ardealului”! Cu toate că, pentru volumul de faţă, fără să-i scădem prea mult (credem) din valoarea apreciativă a sintagmei sus-zise, îl vom supranumi doar: „unul dintre Poeţii lumii”…
Ceea ce-am spus mai sus, despre titlul volumului – este valabil, de multe ori, şi în cazul titlurilor poeziilor…Multe dintre titluri nu corespund conţinutului ideatico-spiritual al poemelor. Sau, pur şi simplu, NU SUNT NECESARE, UNELE TITLURI!!! Nu ne miră nimic, însă, la acest Poet înfrigurat de setea de a transforma, dacă nu existenţa biologică/ontologia fiinţei de carne, măcar ontologia spiritului Scriptorico-Poetic, într-un sursă de continue explozii. Niciodată Eugen Evu nu s-a putut extrage din pofta nesăţioasă de histrionism benefic, de „a se pune în scenă”, cu minuţie şi arguţie pe măsură, ca Poet al Salturilor Mortale (tainice antrenamente pentru Zborul final, nu icaric, ci serafico-uman!), în niciun caz al Paşilor!
De fapt, ce avem în faţă, spre lectură? O necontenită erupţie de materie incandescentă a FIINDULUI, o fără de hodină răsucire de şi în sine: „Au eu lucrez cu mine, pe mine mă destăinui,/Lucrarea asta are iuţeala nopţii-n seară/Când umbra se aruncă pe tot ce arde-afară/Din dorul cel lăuntric ca sufletul să-mi dăinui/ N-am ştirea mea de mine-mi, de nimeni nu mi-e dor!/ Ci poate se-ndura-va să se aprindă iară/ A se cuprinde sieşi Fiindul, a-toate-creator/Cu-mbrăţişarea sacră care din Rai ne ară” – cf. Poetul, p. 111). UN MAËLSTRÖM DE DUH ŞI DE VERB ESCATOLOGICO- DEMIURGIC – TERIFIANT, DAR SOTERIOLOGIC, ÎN FINALITATE! – ca în celebra povestire a lui Edgar Allan Poe – O pogorâre în Maëlström. Nu o aventură, ci o călătorie iniţiatică năucitoare (numai cititorul iniţiat poate ghici câtă patimă/pătimire macrocosmică „ a spaimelor” existenţiale poate ascunde microuniversul Cărţii/Cuvânt!), prin suferinţele ei „radiografiate”… – de fapt, martiriu pe o Cruce a Sinelui. Spiralată, cu faţa martiriului întoarsă mereu spre Scrib: „De dinaintea vorbirii/ Origini ale curgerii/Recalibrare a spaimelor/Tu descrii călătoria/Unei frunze pe ape/Zborul încetinind căderea/Stihuire de verbe primare/Pe spatele înzăpezit al/Cuvântului” – cf. Piatra şi timpul, p. 39)! O Cruce a Destinului Intuit sau Suferit. Ca la un nesfârşit travaliu al naşterii de sine, cât mai proteic… Aşa se explică şi amestecul de poeme şi proze poetice (inspirat numite de autor, sintetic/re-sintetizant: poeseuri!) – conţinutul prozelor poetice fiind, poate, în intenţia scriitorului, filosofic ori chiar ştiinţific.. – dar tensiunea interioară imensă a textului sparge, cu zgomot apocaliptic, carapacea celui ce se vrea, temporar, retras în raţionamente exclusiviste, în discursul orizontalei prozaice! Ex.: „Acestei <>, răsturnate pe aparentul nadir contopit – fuzionând-cu-orizontul (cunoaşterii revelatorii) îi inversăm perspectiva de percepţie şi ne situăm pe imaginarul punct de sprijin al Sinelui cu Sinea (androginul psyche)” (cf. Poeseu 5 – Logos străpuns, Logostea… – p. 67) – sau : „Lupta cu somnul, îmblânzirea insomniei, saltul peste prag, aidoma păstrăvului, în amonte, spre izvoruri…Spre a cuibări…Iubit-am Vântul ca pe un frate mai mare…” (p. 91) – sau chiar: „Fanatismul, doctrinismele, dogmele, ideologiile, utopiile fac dinamica acestei istorii şi consacră primitivismul sub poleiala înnoirilor revoluţionare” (cf. Poeseu 6 Lui B.P.Haşdeu – Memento diaboli – p. 90) – dacă l-am lua în serios pe poeseistul Evu, ca filosof (dar nu o facem! – deşi poate că el şi-ar dori-o…), i-am replica: „Greşeşti, maestre! Nimic, în toată istoria lumii, de la cetăţi până la state, de la războaie până la religii, de la cărţi sfinte şi tablouri mirifice, până la castele şi catedrale…, nu s-a făcut prin indiferentism, ci totul a fost/este/rămâne, întru vecie, rodul câtorva clipe de fanatism! Distructiv sau constructiv?! Asta nu putem noi judeca, vorba unui chinez : „Suntem prea aproape de evenimente, ca să ne dezvoltăm privirea obiectivă!”. Chiar şi în ce priveşte istoria antică…De aici, şi disputa privindu-l pe Caius Iulius Caesar, geniu sau criminal…dar chiar şi cea avându-le în centru pe Marile Duhuri ale Religiilor – Hristos-Dumnezeul Întrupat, Mohamed-Profetul Analfabet etc. etc. etc. Nu: Eugen Evu este, cum am mai spus-o şi cu alte ocazii, Poetul prin excelenţă – fie că scrie pe verticală ori pe orizontala „poeseistică”, fie că sparge, hiperbolic, „baloane” pamfletare (şi atunci se învârtejeşte Maëlström-ul!), fie că face recenzii (şi atunci apare mantia mistică – regală, pontificală şi justiţiară – totdeodată, dar cu farmecul originarităţii mitice! a lui Manu sau Minos… ).
…”Ura mea te iubeşte”. Paradox specific eugenevian: „Din respingerea ta putrezească lumina/Acelei plutiri despre care ştiu orbii” (cf. Dragoste fără ochelari, p. 5). Da, aşa cum lumina nu poate fi văzută în toată splendoarea ei, decât prin desfacerea/naşterea ei din întuneric, aşa cum amorul cel mai exasperat-spiritualist se făcea, cu precădere, ca act fizico-ontic şi în de-scrierea artistică boccacciană, în timpul celebrei ciume a Renaşterii italiene (ciuma dintre 1499 – 1502), tot aşa izvorul energetic care înveşniceşte şi divinizează iubirea este, esoteric, mistic, într-o fioroasă, dar perfectă logică a Cosmosului – tocmai în ură! Tocmai în putrefacţia autojertfitor-cotiledonală se află snaga şi motivaţia ontic-resurecţională a Seminţei -Microcosm!/Început de Nou Ciclu!!! Din epuizarea maximei respingeri se naşte atracţia, din putrezirea luminii se iscă vizionarismul paradisiac al Orbilor…se „intră în rezonanţă cu livezile Domnului/Lasă-te dusă/ Desculţă prin roua edenului” (cf. p. 7). Din ALT-ÎNALT-CINEVA se naşte nu umilul „pitpalac/PIT-PALAC” – ci…PALATUL DE PITĂ/PÂINE-A-VIEŢII!!! : „Pe soare jertfit, bruş de lut/PIT PALAC” (…) „Cântu-mi viaţa murind/PIT-PALAC”…Totul se petrece/construieşte, din urieşeşti zidiri snore, „La sâmbra Mumii/Sub aura Lumii” (p. 13). Respectând o alchimie primitivă, între „corniţele” hialine ale Melcului (care repetă, în dinamica lui vital-funerară, încetinită, „palatul de nuntă şi cavoul”/extremele, „coincidentia oppositorum” barbiliene), deci extrem de nobilă, în eficienţa ei de Duh: „cum îşi gemene corniţe melcul/pe nuia de alun-alaun” (unde magia nuielei de alun dublează alaunul, sarea de sulfat de aluminiu pusă în lucrare de vechii alchimişti, precum complement al lui Cervus fugitivus/Mercurul… – dar se trimite şi la particula divinităţii ebraico-semitice, „EL/AL- „carele UNUL este”… – particulă cu care sunt numiţi toţi arhanghelii, care se perindă pe deasupra zodiilor cerului…).
Supără, mereu, în atât de orficul şi mirificul vers/verb eugenevian, intruziunea (iritant-exasperantă, ca o găleată cu apă rece, aruncată peste febra visătoriei…) a unor neologisme sterilizate, impotente semantic – care nu pot fi justificate nici măcar prin … postmodernism, nici chiar prin pretinsă eufonie… – câtă vreme impietează asupra structurii de catedrală a Poemului, asupra Logicii Interioare a Edenului Poeziei, Doinei Celei din Veac (de felul mioriticei viersuiri orfic-iniţiatice eugeneviene: „Au, dorule fără leac/Nu-s nici înger, nu-s nici drac/Om bogat fiind om sărac/Cânt, nu tac/Fluier, nu tac/Blestemul să mi-l desfac” – p. 19-20): „constituţii dizarmonice şi reacţii psihogenice/de adaptare” (cf. p. 6), „dual întregit andro-genezic” (p. 14), „Şi nu am continuat lupta cu el/ fără chip arhetip” (cf. p. 24), „semiotic curcubeu” (p. 26), „sânge de email” (p. 39), „scrutând spectre şi fractali umbrele” (cf. 104) etc. Cum altfel? Singurul inamic de luat în seamă al Poetului autentic – ESTE EL ÎNSUŞI!
…Uneori, de sub pojghiţa banalităţii/banalizării, prin repetabilitate de „masă”, a unei fraze (cândva esenţiale!), re-naşte prospeţimea interogaţiei, ca Big-Bang al cosmosului crucificat spre autocunoaştere adeveritor-ontică, spre mântuitorul nou ciclu cosmic-Nou Ierusalim: „Dacă de milenii omul nu află despre sine/esenţialul: cine este, de unde vine, de când şi,/ eventual, încotro se îndreaptă şi cu ce scop este, se/ deduce că aceasta este întru a fi salvat sau/recuperat, în cazul că este opera cuiva parţial/ratată…Sau nu?” (cf. Dacă omul… – p. 7) – Hristos nu-i va mântui decât pe cei care vor învăţa să spună, ritualic, acest dubitativ : „SAU NU?” Pentru că mântuiţii Noului Ierusalim sunt/vor fi nu cei din turmă, ci cei aleşi – cei „vaccinaţi” contra ne-simţirii, prin ne-întrebare/non-conştientizare de sine. Omul este, conform creştinismului, conceput ca entitate de deasupra chiar a heruvilor şi serafilor: el nu execută orbeşte actul supunerii, ci PRIN CONŞTIENŢĂ DE SINE, DECI DE DUMNEZEU!
…Între mierla Morţii şi Sâmbra Învierii Lumii (cf. p. 13), Eugen Evu îşi desfăşoară absolut toate uneltele magiei, pe care, deja, în trecute vorbiri, le-am pus în lumină…Nu credem a exista, la ora aceasta, în România, un mai împătimit şi-ndurerat şi fascinant-orfic Poet al FIINDULUI ÎNTRU RUGĂCIUNE/SFINŢENIE/DOR DE SFINŢIRE/RESFINŢIRE PRIN ÎNVIERE (dinamic, pendulând/alunecând mistic, veşnic, între spaimele thanatice şi eternul resurecţional-edenic!), al ORIGINARULUI LOGOS RE(CU)NĂSCĂTOR, decât Meşterul Verbului, cel aici recenzat, din nou, de noi: „Ne-a durut Limba Română/Dinainte de cuvânt!/ Şi-i pe-aproape vindecarea/Rogu-ne Maică Lumină:/ Morţii noştri vii revină/Săvârşind Însămânţarea – Doamne, fă din suntem – SÂNT!” (cf. Despre noi, p. 8). – Adrian Botez

Anunțuri
Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: