Prima pagină > Uncategorized > SUB SEMNUL PREMIULUI NOBEL

SUB SEMNUL PREMIULUI NOBEL


Eugenio Montale

Anul 1975 aduce un premiu pentru poetul Eugenio Montale, premiul Nobel. Poezia este din nou pe masa celor cu inima plină de dragoste. Poezia sa a influenţat poezia italiană contemporană, dând mesaje care au marcat o epocă şi continuă să dea semne în lumea literară..
Versurile lui Eugenio sunt greu de tradus, ele sună în limba italiană minunat, dar noi putem avea doar o echivalenţă a unei stări a poeziei. Limbajul poeziei a fost regenerat de poemele lui care au adâncit realul, dar au şi fost marcate de o sensibilitate profundă. Orice traducere poate fi o echivalenţă a poeziei sale, dar fiorul poetic se simte dincolo de cuvinte.
Montale este un poet care justifică stare reală a lumii, prin refuzul realităţii şi împotriva realităţii, demonstrând prin versul său un mare poet, declanşat prin forţa interioară a cuvântului. Viziunea sa poetică se deschide în mod progresiv, pornind de la ruina acestei lumi. Poezia sa străbate un strat gros şi tare din coaja vremii, limbajul său e aspru, riguros în echilibru firului liric, dar plin de energie, deşi aparent prezintă ruptura dintre un cuvânt şi altul.. Limbajul rupe lumile şi le atacă, pentru a descoperi alte lumi. Miracolul pare a da sens poemelor. Miracolul este un moment de ruptură prin eliberarea tensiunilor vieţii, este aici un impuls de natură divină, asemănător operelor antice, care căutau cerul.
Titlurile volumelor sunt semnificative : „ Oase de sepie” , „ Ocaziile „, „ Furtuna şi altele „ , „ Jurnal din 71 şi din 72 „ . Eugenio nu trădează viaţa în sine, ci o asimilează, iar universul său marchează profund lumea.
„ Am trăit cinci la sută, nu măriţi/ doza. Prea adesea plouă/ pe pământul jilav.”
Curajul de a cerceta realitatea imediată pentru a pătrunde dincolo de ea este vizibil în poemele sale: „ Aruncaţi peşti vii pelicanilor înfometaţi./ Şi peştii sunt viaţă, s-a remarcat, dar/ de ierarhie inferioară// Cărei ierarhii aparţinem noi/ şi în ce gâtlejuri…? Aici teologul tace/ şi se şterge de sudoare.”
Peisajul din imediata apropiere dă o stare de poezie la Montale, forţa vieţii se simte în modul cum se cheamă cuvintele în versuri, în modul cum urcă gândul poetului printre obiecte şi lumina zilei, pentru a compensa singurătatea apăsătoare a destinului. Visul prizonierului este un poem care pune pe balanţă suferinţa şi revolta în faţa realităţii care ar putea fi alta. Descoperim în ultimele volume curajul de a intra în realitate şi a-i pătrunde sensurile acide, e curajul poetului care nu vrea să rateze cunoaşterea pură ca prezenţă a divinului.
Simple lucruri pot declanşa poezia, precum un balcon, care provoacă marele nimic, dar compensarea este dată de lumina care cheamă viaţa: „ Viaţa când dă lumină/ e singura care ni se arată./ Spre ea mă întorc de la această/ fereastră care rămâne-ntunecată.”
Poemul „ Ţiparul „ demonstrează mişcarea spirituală a poetului spre esenţe. Mişcarea ţiparului spre viaţă este mişcarea omului spre lumină. Poemul merită reţinut, prin simplitatea lui, acolo profunzimea gândului dă naştere poeziei – poezie, cu greutatea cuvintelor care descoperă universul aşa cum este.
Cum viaţa poetului pare a fi opera sa perfectă prin îngrijorare, spunem că Eugenio Montale s-a născut într-o familie de oameni înstăriţi, a studiat la început muzica, a beneficiat şi de meditaţii speciale cu un însemnat artist, dar războiul prim mondial îi schimbă destinul, el optând până la urmă pentru poezie, unde se mişcă liber, nu ţine seama de principiile vremii, bazat pe cultura sa bogată, cunoscător al marilor artişti ai Europei.
În anul 1925 apăruse primul volum, care imediat a fost remarcat ca un semn al unei poezii de importanţă, prin rigoarea sentimentului şi prin stilul care abordează lumea mediteraneană.
Anul 1929 este anul volumului „ Ocaziile”, volumul lucidităţii existenţei umane împotriva fascismului, a rezistenţei prin singurătatea operei, volumul unui mare poet metafizic, împotriva agoniei lumii din jur.
În anul 1967 devine senator pe viaţă pentru activitatea sa pe tărâmul artei, numirea făcându-se de preşedintele Saragat., după ce în anul 1961 a intrat în atenţia Universităţilor din Milano, Basel sau Cambridge.
A colaborat constant din anul 1948 la cotidianul „ Corriere de la Sera „ , fiind un important critic de artă, un barometru spiritual sensibil pentru frumosul din acea vreme, marcând de fapt o epocă.
Receptiv la mişcările istoriei, Montale a descoperit lumii răul care nu are început şi nici sfârşit în istoria omului, marcând generaţiile de poeţi tineri, flămânzi la schimbările temelor şi ale stilului în poezia italiană. După Eugenio Montale, poeţii au putut experimenta starea poeziei. Viaţa lui între 1896 şi 1981 a fost viaţa unui artist care a dat lumii un sens şi un impuls în plan literar, administrând marile momente ale transformărilor spirituale ale timpului său.
La poemul „ Furtuna „ Eugenio dă un citat semnificativ şi actual, care merită
reţinut : „ Principii nu au ochi să vadă aceste mari minuni. Mâinile lor nu mai servesc decât să lovească.” – Agripa D” augbine : „A Dieu „.

Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: