Prima pagină > Uncategorized > POEZIA CA O PÂINE RUMENĂ

POEZIA CA O PÂINE RUMENĂ


In plină globalizare Ionuţ Ţene, cu dărnicie, ne oferă starea sufletului dac, o întoarcere la rădăcini, o rupere din ritmul căderii poeziei şi aducerea ei pe calea simplă a rugăciunii pentru eternitatea sufletului românesc. Volumul de versuri “ Suflet dac “, Editura „Napoca Star „ , 2000, semnat de poet, e un semn de curaj, un îndemn la poezia patriotică pură, o rememorare a istoriei noastre la acest capăt de lume. Este surprinzătoare această rugăciune, acum când poeţii se simt datori cu tot felul de experimente tip “ PRO “, imitând televiziunea privată şi publică, spectacolul facil, ştirea forţată, informaţia fragilă şi brutală, imitând campaniile politice nesfârşite, care aduc probleme nesfârşite.
“ Inima mea ca o nălucă/ aleargă pe piepturi de lup etern. “ – este simbolul stării de dac a cetăţeanului român care îşi iubeşte istoria şi fiinţa. Lupul este simbolul instinctului de a rezista peste zăpezile timpului, instinctul ce descoperă căprioara în vers, ce dă aripi celui ce invocă sufletul dac, ca într-un ritual uitat. Poetul pare să ceară ceva ce a avut, dar a pierdut, fără voie, fără durere, redescoperind durerea, ulterior.
Ionuţ Ţene afirmă răspicat, renunţând la originalitatea afirmaţiei, că “ Veşnicia s-a născut la sat “, intrând în satul imaginar, din suflet, zburând simplu printre cireşe, zarzăre, bălţi de peşte, descoperind legea ascunsă în viaţa de la sat, ca într-un “ Vechi Testament “, scris de români undeva, într-un sat – capitală, descoperind o cină divină, ce prefigura un sânge divin scurs. Este veşnicia, acolo, într-un sat de pruni şi cruci răzleţe.
Din icoana modernă a volumului nu lipsesc : imaginea Oltului, ziua de 15 ianuarie 2000, o zi de întâlnire cu Eminescu – “ Cuvintele lui Eminescu / se prelungesc pe asfaltul/ de ploaia firmelor multicolore/ alergând după himere prin / troleibuze şi birouri / “ ; “Primăvara românească “ ; un portret simplu cu Seniorul Corneliu Coposu, om politic, legendă, uitare, trădare; dimineaţa pe muzică de Ciprian Porumbescu… Singurătatea. La Cluj în cetate; Sate în amurg – “ de te-ai dus venind iubito !”, cu satul de lună printre stele ; maşina melancoliei – “ într-o vară din ochiul / Tău Doamne/ Mă topesc în gândul adâncimii/ Tale /” , biserici crescând în amintirile bunicilor … Toate aceste sunt imagini lirice care urmăresc pe adevăratul poet, cu toate că semnele modernităţii sunt fraza, versul alb, sintaxa cu aer de avangardă, ignorarea regulilor gramaticale, un fel de protest care ia locul expresiilor teribile, curgerea firească a textului, pe un drum fără întoarcere, unde lirismul pluteşte ca un miraj, ca o pasăre de pradă…
Poetul recunoaşte că poezia este pâinea sa de toate zilele, este iubire, chiar pe buzele adolescenţilor, circulă pe marile bulevarde, dar tocmai pentru a descoperi că sunt amiezi în care copiii îşi dau mâna cu marea, poezia – suflu diafan, venind din gestul prim al Creatorului …
Dragostea vesteşte noul ţipăt – poezia …
Ionuţ, descoperă Tara, adică inima, “ Chipul lui Hristos/ în bobul de grâu “ , “ lumina cocoşilor ce brăzdează/ fruntea lui Dumnezeu / “, un ţinut creştin, pe unde a trecut apostolul Andrei, unde există o biserică şi un cimitir, un ocean de linişte, o pasăre ce zboară spre cer, o rugăciune în seară, o istorie fermă, de neoprit …E ţara lui Vlad Ţepeş, a lui Bălcescu, a lui Ciprian Porumbescu, a lui Eminescu, e ţara, simplu, cu aripi uşoare de înger …
Călătoria prin istoria, prin memoria noastră, prin visele noastre, totul ca în vis, într-o seară,pe care o regizează poetul declanşează o uşoară oboseală – “ Obosiţi ne întoarcem în fiecare zi/ Acasă / La un vers de Eminescu / “.
Este oboseala unui destin în stil românesc …
Cu tot stilul curajos, poetul este apostolul unei religiozităţi ascunse, un dor după o religie de fiecare zi, într-un mediu rupt de explozia veacului acestuia care a bulversat sufletul dac …
Poate cu mai multă atenţie, cu mai multă răbdare, Ionuţ Ţene va da un nou sens poeziei sale, o va duce mai aproape de Dumnezeu, o va face mai profundă, renunţând la sintaxa avangardistă, specifică începuturilor poeziei moderne, valorificând elementele lirice profunde, memoria cea de toate zilele, sărbătoarea albastră de mălin, Lumina din Lumină …
Suflete bun la toate, Zalmoxe a pregătit suliţele, vârfuri de aur au, ascuţite, perfecte, în aerul serii de primăvară ….

Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: