Prima pagină > Uncategorized > EPOPEEA DUPA BOTEZ

EPOPEEA DUPA BOTEZ


O cartea puţin obişnuită cititorului, dar şi criticului, a propus Adrian Botez pentru cei cu inima la nordul unui sentiment, volumul de versuri „ EPOPEEA ATLANTICĂ „, carte apărută la Editura „ CORGAL PRESS „ , Bacău – 2003. Autorul e sincer chiar de la început şi afirmă că în fapt suntem în faţa unor exerciţii sistematice de fantezie despre adevăr şi o dedică soţiei sale, dar şi maestrului Victor Oprescu, poate fiinţele care i-au fost aproape în aflarea adevărului intim despre fiinţa sa de om călător printre cuvinte, sisteme, năzuinţe, eşecuri, căutări şi oglinzi spirituale.
Fiind o încercare de apropiere de adevăr, această carte nu este în sine o carte de poezie, nici de literatură chiar, dar nici nu se doreşte a fii o carte de filozofie, ci este o poveste riguroasă despre cele relative şi spirituale, dar care rămân prin esenţa lor ca sigilii în timp, dar nu este nici o carte de eseuri, sau de dramă, e chiar o epopee cu accente vechi şi viziuni noi, o epopee care trimite la Homer privind infinitul albastru al mării cu inima, sau poate la filozofii antici, preocupaţi de elementele primordiale ale lumii: cuvântul, aerul, apa, focul, pământul, logosul, sunetul …
Cartea e un exerciţiu, şi e frumos spus, bazat pe valorile spirituale creştine cu nuanţe ale ortodoxiei estice, un exerciţiu care apelează şi la principiile filozofice, menit să dea o imagine asupra părţii nevăzute din creaţie, din lume, din univers, asupra părţii nevăzute care a aruncat în istorie omul ca punct de echilibru între lumea văzută şi cea nevăzută.
Îşi asumă Adrian Botez riscul dar şi meritul de a aborda ceva care nu este la nivelul normal al cărnii, dar care este prin faptul că modelează materia, cu puterea cuvântului.
Epopeea debutează cu un preludiu, continuă cu spiritele armonios organizate în ierarhii, precum îngerii care sunt duhuri ajutătoare în creaţie, apoi cu istoria suprasensibilă, descoperită celor iniţiaţi, urmată de căderea rasei atlanteene şi înălţarea omului cristic şi un final uşor detaşat despre secretele creaţiei, despre talentul creatorului – artist.
De remarcat că în prima ierarhie a spiritelor este iubirea, acea legătură care permite desăvârşirea, care duce la un final salvator şi din acest punct de vedere Adrian Botez şi-a asimilat teologia creştină care pune accentul pe iubire, pe dragoste, acea dragoste care leagă creaţia de creator şi leagă Trinitatea, Tatăl – Fiul – Duhul Sfânt pentru a pune în mişcare totul. De reţinut că în prima ierarhie sunt cuprinse ordinea, voinţa, alătură de dragoste.
În a doua ierarhie autorul pune pe primul plan înţelepciunea, deşi aici e puţin în contradicţie cu Solomon, care în Proverbe, capitolul al optulea, arată că prima în creaţie a fost înţelepciunea, personificată printr-o prezenţă umană, pentru a înţelege puterea de a declanşa eternitatea în univers.
În fapt cartea se impune a fi studiată cu atenţie pentru a înţelege, pentru că demersul lui Adrian Botez este unul serios, iar plăcerea lecturii vine din exerciţiul spiritual de a trece de barierele normalului şi a pătrunde înţelesul.
El chiar utilizează termeni ai limbii vechi, greaca, ca dyanamis, exusiai, sau termeni ai credinţei, preluaţi din Biblie ca serafimii, heruvimii, archangheloi, fii, etc …pentru ca demersul său în aflarea adevărului revelat lumii prin Iisus să aibă finalitate.
În fapt creştinismul s-a închegat ca fapt de credinţă preluând înţelepciunea iudaică veche, atrăgând experienţa filozofiei antice cu Heraclit, Platon, Plotin, Aristotel, gnosticii, cu exerciţiul literar al limbii coine, greaca veche pentru a putea exprima adevărul revelat şi a descoperit sensul victoriei prin gândirea practică romană, a închegat esenţa unei noi civilizaţii bazate pe omul cristic, trecând de epopeea popoarelor şi ajungând la epopeea personală, intimă, chiar, a omului ca etalon în univers.
Cartea începe : „ …la început a fost visul … „ apelând la dinamica Scripturii care aşa începe …, apoi cu Evanghelia după Ioan care începe la fel, evanghelie care priveşte din interior experienţa cristică, numai că acolo la început a fost cuvântul, iar Adrian Botez pune accent pe vis ca început, scriind că „ diamante se fisurează – pe linia melancoliei: e gata alunecarea luminii scrâşnet … „ arătând că eternul creator, Bătrânul Sunetelor nu avea nevoie de nimic pentru a declanşa creaţia.
Despre dragoste, spiritual privind lucrurile, este „ IDEEA VIRGINĂ – fără polen – ori albină „ dragostea care rămâne şi care nu poate fi oprită.
Scriind despre heruvimii, despre ordine, autorul lasă versuri care au profunzimea oglinzii din cuvânt:
„ albesc de har copacii –n munţi / arhangheli fac din spade – punţi / din vizuini – spre EMPIREU / e alfabet de Dumnezeu // LOGOS DIVIN – PERFECTĂ RIMĂ / spre epopee se înclină / şi stelele toate / se –ntorc în INIMA POTIR „

Voinţa arată direcţia de la vis la gândire, la faptă, treimea ca rânduială în cosmos, logosul care se mişcă, focul, în felul de a fi a celor din vechime, ca viaţă în mişcare, voinţa se descoperă:
„ cea mai aleasă stirpe –a LUMINII – SUNETELE – îmbulzite de / vreme – încearcă să-şi rărească – singure / tragice – vieţile: mai e mult – însă până la jertfire – n / CUVÂNT /

Adrian Botez scrie despre înţelepciune : „ DOMINAŢIA DOMNIEI – KYRIE ELEISON – DOAMNE DOMNITORULE: şi a fost seară – şi a fost dimineaţă / încă nu / ziuă „

Demersul autorului este unul profund, forţează cuvintele limbii române pentru a ajunge la esenţa, forjează ideea până ce se întoarce la rădăcina iniţială din vechime, nu urmăreşte fraza vădit intelectuală ci fraza care să pună în mişcare materia, carnea cititorului, care să explodeze în mintea cititorului care doreşte să vadă partea mai puţin vizibilă a lumii, să pătrundă epopeea sa, să înţeleagă că a fost creat la început de univers, că păstrează în fiinţa sa de om etalonul prin care se măsoară celelalte lucruri.
„ … rană cu rană – răsfoite / scanez – evanghelii de fulger / menirii: BĂRBAT / slujind în cumpănă FEMEIA – şi / dinadins – FEMEIE înclinată spre BĂRBATUL / fanatică punte – între complot – şi / vecie … „ o curgere spre OMUL CVADRUPLU – HRISTOSUL – EU PRIMORDIAL.

Adrian Botez a făcut acest exerciţiu pentru cititor, punându-i în faţă alternativa de a accepta că muritor şi neputincios fiind, privit aşa de pe pământ, poate accede spre veşnicie prin Hristos, dincolo de cele şapte peceţi, puterea omului cvadruplu, simbol: leu, taur, om, vultur.

În final Adrian Botez se retrage în moartea cea de toate zilele pentru a avea perspectivă şi constată că marele ARTIST e Dumnezeu, poet modernist pregătit să moară pentru altul, fără reguli, doar cuvintele care pun în mişcare lumea, formele, aparent într-un amestec natural, dar în supa creaţiei suntem cu toţi.
Chiar dacă e o taină şi dincolo de ea este rostul a toate, acest exerciţiu ar trebui uitat pentru că în fond vine de la un om, ce e doar un impostor care a trecut dincolo de cortină, iar cuvintele sale nu pot descrie în fapt miracolul, nu au căutat forma literară perfectă şi până la urmă sunt insuficiente, drumul de la cel care stă pe margine universului la omul cristic e un drum prea intim pentru a fi spus cu adevărat în vreun fel anume …
Exerciţiul autorului e unul interesant, el nu pare a da atenţie regulilor specifice scrierilor moderne, dar prin intuiţie a prins ceva din viziunile interzise omului, a prins esenţa, ca în acea carte misterioasă a creaţiei – Sepher Yetzirah – cea mai veche dintre cărţile la care avem acces, de la formarea primelor elemente ale cosmosului, reprezentate prin literele alfabetului iudaic, ce trimiteau la vechile nume ale lui Dumnezeu, până la etapa când celelalte litere din alfabet au dat naştere universului, ca o combinaţie corectă a acestor litere, în spatele cărora se află elementele primordiale, ce duc la fiinţele vii, la viaţă, o epopee voită a actului de creaţie, metafore care sugerează procesul creaţiei …
Cartea Epopeea Atlantică e o carte a misterului, poate unică în felul ei în literatura română, iar abordarea volumului de către criticul neiniţiat e o greşeală, ea transmite un mesaj de la maestru la ucenic şi mai departe, dar mesajul e perfectibil în final, cu fiecare generaţie, inclusiv cu cititorul, şi criticul de la tarabă …

Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: