Arhiva

Archive for 10 aprilie 2009

INTALNIRI


Eugen Evu îşi continuă povestea operei sale şi a vieţii sale în A DOUA CARTE A ÎNTÂLNIRILOR, pe care a pus-o în circulaţie în seria CORVINA – 2008, o serie familiară autorului, pe care a promovat-o şi a susţinut-o ca element de valoare în Hunedoara şi în această zonă de ţară numită Transilvania.
Cartea continuă experienţele anterioare cu prima carte a întâlnirilor, o saga despre scriitor, despre scriitori, despre operele lor care fecundează epoca, despre viaţa de artist sau de poet într-o vreme în care consumismul a luat locul terapiei împotriva stresului şi a insuccesului spiritual personal al individului.
Cartea este una masivă, aproximativ 900 de pagini şi condensează un fragment de istorie literară românească într-o vreme când indivizii par preocupaţi de fenomenul politic, de aportul a firmă sau de şmecherie de Carpaţi. Eugen Evu, însă, insistă şi demonstrează că există o viaţă profundă în zone uitate de autorităţi, de ziarişti, de politicieni, o viaţă care are o valoare importantă pentru sufletul românesc de pretutindeni şi care rămâne. Deci existăm prin poemele noastre, prin eseurile cu ieşire la marea literatură, prin obsesiile care ne împing spre Europa cea cu adevărat civilizată, prin ezitările noastre, prin drama tranziţiei eterne, prin drama spirituală care a marcat generaţia din anii 70-80, prin bucuria de a scrie şi de a citi, de a sculpta sau de a picta …
Cu răbdare şi multă atenţie, dar cu un simţ deosebit al valorii autorul surprinde viaţa de zi cu zi a multor scriitori români sau străini, dar şi viaţa sa, laboratorul sau otrăvit de existenţă şi purificat prin poem. Probabil că în acest ciclu de scrieri Eugen Evu depăşeşte bariera proprie, renunţă de cenzura individului care îşi propune să scrie o operă de excepţie şi realizează antologia poemului românesc contemporan, aşa cum îl vede pe fundalul consumismului de ocazie, sub ţipătul lumii, trădându-şi credinţa.
Aceste întâlniri l-au marcat pe scriitor şi pe prietenii săi, pe poetul Eugen Evu şi pe duşmanii săi şi ai literaturii, e cronica riscului la poet, riscul să rămână anonim într-o vreme când lumea este în mişcare, punând în lumină acceptul omului de cultură pentru întâlnirea de seară din paradis …
Autorul defineşte întâlnirile ca o antologie jucăuşă cu invitaţii săi empatici la o cină de cuvinte, sub presiunea Mâinii lui Dumnezeu care stă pe capul poetului neascultător, sub influenţa lecturilor navetiste, din lipsă de timp, sub culorile făgăduinţei la artist, sub ironia hărţuirilor textuale, sub insistenţa misionarilor de tot felul, sub iluminări sau căderi, sub speranţa că există prieteni pretutindeni. Rămâne amintirea întâlnirii ca o pată de sânge pe coala albă de scris, cronica evului pentru această generaţie de oameni care au atins alte planete şi moartea instantanee ….
Mai mult de cât în celelalte cărţi autorul pune accentul pe lumea nevăzută, pe lumea spiritului ca aură a universului prin care fiinţa umană poate comunica nestingherit cu semenii, cu piatra, cu iarba, cu multele cuvinte pierdute în cosmos, ca planete ce dau echilibru …
Redescoperă mintea umană ca producătoare de minuni spirituale capabile să zguduie materia inertă, acele lucruri care ţin fiinţa umană legată de păcat.
Redescoperă memoria ca vehicul spre infinit, sau creierul ca o cupă din care fiinţa bea dulceaţa revelaţiei, sau amarul uitării definitive …
Şi ca să concluzionăm cu unul din citatele folosite de scriitor: „ Omul este mai mult decât ceea ce are impresia că este „ – Esoteria.
Întâlnirea începe cu o invitaţie la castel, o metaforă pentru Cetatea lui Dumnezeu în versiune modernă şi concretă totodată pentru autor, un loc în care se petrec marile ceremonii ale scribului.
Autorul îşi provoacă invitaţii la dialog, le aşteaptă revelaţiile, ori versul, ticăloşia sau revelaţia, pune întrebări ca aceasta: „ Ce anume distruge în om şi ce anume înalţă prin sentimentul puterii ? „ Întrebare se adresează politicianului Iuliu Winkler din judeţul Hunedoara, dar merge şi la preşedintele SUA, ori Rusia …
Eugen Evu le propune invitaţilor săi poeme inedite scrise sub presiunea timpului şi a informaţiei zilnice, poemul ca ştire de serviciu în contradictoriu cu televiziunile de orice fel care ne oferă gumă de mestecat pentru ochi, iar poemele propuse de autor au tăria lor de a marca fiinţa: „ O mie de nume, cu jale / şi mari bucurii, laolaltă, / Suport amintirii vieţii tale / – Aceeaşi, şi totuşi o altă …/ Rămâi din lumina înaltă / Subţire să dăinui ! / … De nuntă auzul îmi saltă / Spre gloria numelor tale / O mie de nume. / „ – Pierderea numelui.
Dar Eugen Evu are bucuria de a se întâlni cu poeţii tineri, cu cei care îşi caută destinul ascuns în poemele nescrise încă, le dă şansa să vorbească în cetate, să aducă idei, să propună legea versului care aduce revigorarea sufletului, le este prieten: Elena Raluca Weber, Ada Ionescu, Ioana Cosmina Bolba …începe cu cei care vor veni, e întâlnirea cu viitorul, într-un fel …
Apoi, autorul, ca Scrib la Castel, atrage atenţia asupra operelor unor oameni importanţi pentru Transilvania: Liuca Bolchiş – Tătaru, Elena Daniela Sgondea, Rodica Chireţu, Gellu Dorian, Eugen Dorcescu, Adrian Botez, Angela Furtuna, Giuseppe Manitta, Maria Diana Popescu, Paulina Popa, Lucian Hetco, Dumitru Hurubă, Maria Hetco, Radu Igna, Raul Constantinescu, Ioan Evu, nu uită pe cei care au lăsat amintiri: Valeriu Bârgău sau Iv Martinovici, pictori ca Radu Roşian, Tiberiu Fazakas, Mircea Batca, Ioan Şeu, şi mulţi – mulţi alţii Nu lipsesc de la „ apel” nici oameni ai societăţii civile pe care poetul îi consideră oapseţii săi.… ori oameni de cultură din străinătate care au fost disponibili la scrierile românilor: Maria Tereza Liuzzo, Linda Bastide, Santiago Montobbio, Maria Rosa Gelli, Gabriella Meloni etc.
Cu fiecare pagină descoperim noi scriitori care au ceva de propus lumii, care au o poveste importantă ca fenomen al memoriei ce zguduie nepăsarea, Eugen Evu are ureche pentru cuvintele care aduc har cititorului: învingem ploaia norocului, la margine ochiului vine îngerul auriu, somnul ca stare de veghe, îmblânzirea fiarei din om, amintirea paradisului, mister ce ni se-ascunde când se-arată, simboluri şi mesaje pe stâncă, arta ecologică, microcipul de serviciu, romanticul hunedorean, paradoxismul ca mod de viaţă, valea proscrişilor, ora care nu există, frumosul care trăieşte în noi, poemul tradus de computer, clona, răbdarea substanţei care naşte o nouă dimensiune …
Cartea întâlnirilor pare a continua, e lăsat loc de întâlnirea de după, din departele aproape …
Aceste scrieri personale şi ale altora au trecut pe la redacţia revistei Provincia Corvina, sau Nova Provincia Corvina, adică prin apartamentul poetului la Hunedoara şi, mai dramatic, prin mintea sa de cronicar al evului, care este atent când lacrimile cad în sus …
Orice întâmplare din cartea aceasta are, evident şi esenţial, legătură cu realitatea mai mult decât cu manipularea practicată în aceste vremuri, manipularea individului prin scrisul altuia, e o carte eveniment şi istorie pentru cei care vor veni, o carte deschisă, care trece de hotarele României la modul spiritual şi care ne demonstrează că existăm prin spirit, că memoria noastră bate şmecheria, ura, neiertarea şi ne cheamă la comunicare, pentru a ne cunoaşte mai bine şi pentru a-l cunoaşte pe cel cu o mie de nume, că nu există ziduri între scriitor, pictor, zugrav, copist, fotograf, om de ştiinţă, teolog, filozof sau corector, între viaţa de artist şi viaţa de familie, că zidurile cad cu fiecare poem scris …
Scriind această carte, adunând scrierile altora, Eugen Evu recunoaşte sincer că opera sa a fost una deschisă pe orizontală şi pe verticală şi că datorează celor care scriu adevărat multe lucruri, le datorează timpul furat cu fiecare cuvânt pe care l-a primit în memoria sa ca pe un dar …şi ca să-l parafrazăm pe Florentin Smarandache prezent în carte : „ aştept ceva contradictoriu, cu multe antiteze pentru antologia paradoxistă următoare „ …

Categorii:Uncategorized

Palia de Hunedoara


O ISTORIE CU SCRIBI

O carte densă despre zona judeţului Hunedoara a scris Ştefan Nemecsek, o carte ambiţioasă despre oameni, locuri, scrierile lor zburătoare, despre speranţă şi tristeţe, despre uitare şi despre unitate şi ruptură în acelaşi timp.
Cartea se intitulează simplu „ LITERATURA HUNEDOREANĂ ( de la începuturi până în prezent ) şi a fost girată de Editura „ Realitatea Românească, Vulcan, România – 2008. E o carte mesaj şi antologie, o carte ambiţioasă şi structurată pe ideea de religie a scrisului la români, o carte în trei volume :
– Analiza şi clasificarea activităţii literare – vol. I;
– Scriitori din Valea Jiului – vol. II;
– Scriitori hunedoreni – vol. III.
Autorul a avut ambiţia de a sonda spaţiul acesta în care au avut loc înfrângeri sau victorii, de a culege date despre fenomen, de a pipăi cu degetele minţii istoria şi de a lăsa deschisă această panoramă a literaturii speciale din zonă. Cuprinsul este unul stufos, dar clar ordonat, pe autori în ordine alfabetică pentru a împiedica războiul scriitorilor cu scriitorii, pentru a da linişte într-un loc în care nu există linişte, pentru că acolo unde sunt furtuni apar şi lumina fulgerului şi …invidioşii …
O enumerare a tuturor autorilor este imposibilă într-un spaţiu atât de mic de cronică de suflet, dar sunt mulţi autori care sunt nominalizaţi în antologie, unii membri ai Uniunii Scriitorilor, alţii membri a istoriei româneşti, alţii membrii ai Cetăţii lui Dumnezeu, alţii scribi de serviciu într-o lume în care subiectul este puternic zguduit de orgolii greu de înţeles.
Valeriu Butulescu, scriitor şi el, are un cuvânt înainte, un fel de introducere în atmosferă, iar remarca sa este una pertinentă: „ singura înviere accesibilă omului rămâne istoria „, iar istoria este o ştiinţă inexactă în sensul că recompunerea faptelor în papirus se face într-un fel superficial, dar ceva rămâne: amprenta oamenilor pe timpul Hunedoarei, ca zonă transparentă şi rezistentă la moarte … o zonă mişcătoare între aur şi munte, între adâncul subteranului şi vârful bradului, pendulând între cer şi pământ, măsurată de timp şi de vers.
Poate că remarca din cuvântul acesta de întâmpinare este una importantă:
„ Ei bine, acei anonimi mărunţi, care se hărăneau uneori cu ovăzul cailor, au pus şi ei virgule colective în cartea încă nescrisă a istoriei. „
Totul începe simplu, dar se dovedeşte a fi foarte complicat pentru că definiţia scriitorului este greu de fixat în termeni agreaţi de toată lumea şi de curentele literare, şi cu mult mai greu pentru ideologiile de toate culorile, de toate experienţele şi ratările posibile în istoria lumii şi a judeţului Hunedoara. Poate va fi foarte greu de înţeles demersul autorului, când România se va reorganiza altfel, pe regiuni, când Europa va dori să ne deseneze altfel în numele democraţiei şi a liniştii, vom privi cu alţi ochi pasajul de pietoni numit literatură hunedoreană … Din cauza aceasta cartea scrisă de Ştefan Nemecsek e o carte care prinde între coperte istoria unei zone aşa cum a fost, istoria scrisă pe riscul artiştilor şi trăită în mod miraculos între credinţă şi necredinţă, începând cu Palia de la Orăştie, semn al credinţei pentru urmaşi …
Ştefan Nemecsek notează scurt: „ Cum era şi firesc, în perioada cercetărilor făcute şi a documentării materialului prezentat am pătruns mai mult, mai adânc, mai profund în „ atmosfera scriitoricească „, pe care mi-o închipuiam că o cunosc. Nu mi-a plăcut deloc ce am descoperit. Multe orgolii, multe ambiţii personale, multe judecăţi pe care nu le-am putut înţelege. „
Depăşind orizontul acesta îngust autorul a constituit antologia ca pe o poveste despre fenomenul scriitor care s-a manifestat în viaţa celor care au avut curajul şi laşitatea de a scrie şi a pătruns în viaţa scribului care scrie cuminte, fără reguli anume la marea carte a lumii, la marea poveste a lumii, continuând adevărul cuprins în cuvintele care se leagă cumva în vers, în schiţă, în roman, în scenariu, în studiu despre limba română de totdeauna şi de oricând, scribul care nu cârteşte la Dumnezeu când i se cere să scrie ceva cu adevărat important: orice om e o valoare în sine, mai presus de regulile dregătorului de moment.
Meritul autorului este acela de a pleca de la povestea scriitorului de hunedoara de la istoria locului, de prezenta mirajul aurului şi a cărbunelui în Ţara Zarandului şi a Văii Jiului, de a schiţa pe scurt fenomenul social, economic, politic şi religios a ţinuturilor care compun arealul numit Hunedoara. În acest areal sunt mai multe ţări care trebuie luate în considerare ca leagăn, ca picior de plai, ca gură de rai, ca miracol.
Mirajul aurului a dat valoare zonei Brad, puterea neagră a cărbunelui a dat valoare Văii Jiului, pomii din zona montană au scris pe cer istoria, curgerea Mureşului sau a Streiului au caligrafiat destinul omului, nimic nu a fost la întâmplare, scriitori au existat pentru că au existat lucruri minunate care trebuiau descrise cumva, iar cuvântul este semn şi armă, apărător al sufletului prin simpla scriere, rostire sau bâlbâire.
Sunt prezentaţi poeţi ai muntelui şi a subteranei, poeţi obiectivi, livreşti, cei care rămân singuri sau abordează miracolul, cei care au scris amar sau care văd lumina, ironici sau boemi, poţi religioşi sau metafizici, poeţi ai timpului lor în stil hunedorean.
Sunt poeţi adică fabuloşi, clasici, tradiţionali, sentimentali, prinşi în valul optzecist, poeţi discreţi care se văd în transparenţa istoriei.
Sunt romancieri sau personalităţi preocupate de teorie şi critică literară, oameni care au tradus sau au scris istorie, sunt cei care au scris pentru copii sau au scris scenarii pentru filme, scribi ai istoriei, adică.
Citind antologia descoperi pe Valeriu Butulescu folosind cuvinte puţine dar profunde, la limita iresponsabilităţii în timp şi la limita responsabilităţii în faţa istoriei. Dumitru Velea declară că între timp a murit dar că iubeşte paradoxismul şi viaţa luminoasă din haiku, ca semn şi nod în Valea Jiului, dar că preferă să fie prezent la banchetul lui Platon.
Descoperi pe Nicolae Uţică între zori şi amurg, câştigător al concursului de poezie internaţională, că poate ivi o asimptotă la eternitate, sau este pasionat de nedeile momârlanilor ori că e nevoie de o memorie de rezervă pentru a rezista în Valea Jiului, în Vale, adică.
Citind antologia înţelegi că există Apocalipsa după Valeriu sau că e un alfabet straniu în care Valeriu Bârgău a vorbit şi continuă să vorbească, că acest poet aparent fragil a pus pe picioare o editură şi a rezistat în jurnalism exact aşa cum şi-a propus să fie: călăuza.
Povestea este interesantă când înţelegi că Mariana Pândaru face un salt mortal, lacrima i se pare amară, ori e ceva miraculos după căderea nopţii, sau poate ambiţia Paulinei Popa care vine spre noi cu mâinile în flăcări, ne invită la nunta cuvintelor şi este atentă la ghilotina sinelui, îmbrăcând rochia nesupunerii. Este un efort pentru o femeie să ţină în fiinţă o editură aşa cum fac Mariana Pândaru sau Paulina Popa, pentru că trebuie să găseşti soluţii să vezi „ piaţa „ literaturii şi să ai o inimă bună pentru a scrie copiilor la modul serios sau matur.
Înţelegi că Eugen Evu a ieşi în lume, a fost premiat dar se reîntoarce mereu în apartamentul său din Hunedoara pentru a scrie, a descoperit tineri care scriu, a inventa o operă importantă şi a alcătui antologii specifice zonei, pentru că este pregătit pentru toate iubirile, stă cu faţa spre stea, că a descoperit amarul mierii sau şi-a amintit că plângea să nu se nască, dar ne transmite sărutul cu privirea şi poartă rănile altuia, propunându-şi să fie stăpânul jocului deşi are temeri că există o purpură iarna. Se regăseşte în cartea întâlnirilor, acolo unde a pregătit banchetul lui Eugen Evu.
Citind antologia tresari când vezi că unii au trecut dincolo, în zona nedefinită pentru a o defini, că Ionel Amăriuţei când trăia a privit printr-un ochean întors şi s-a simţit vinovat de plecarea cocorilor.
Înţelegi frământarea lui Miron Ţic şi pasiunea sa pentru scris, pregătit pentru miracolul zăpezilor şi are curajul de a face o invitaţie la dragoste la o vârstă matură, pasionat de călătoria spre izvoare, ca simplu martor insolit.
Dumitru Hurubă e pe contrasens şi ca scriitor de umor a nimerit în rezervaţia de zăpăciţi pregătind pentru contemporani o carte de colorat mintea în timpul insomniilor sale binefăcătoare în care a descoperit că … bunica are un amant.
Reflectezi la viaţa de dascăl în judeţul Hunedoara când citeşti cărţile lui Radu Igna, când pricepi că a existat o vâltoare a istoriei şi că la un moment dat nu se întâmplă ceva deosebit în viaţa unui dascăl, doar o revoluţie, sau că există o armonie specifică tocmai la Snack Bar, o armonie a mitocanilor pregătiţi să preia puterea economică, politică sau de orice fel, numai să fie acolo, iar parlamentul lor e la bar …
Descoperi mulţi nonconformişti, revoltaţi sau visători, uneori la marginea misiunii autoimpuse de scriitor, pregătiţi să rateze ţinta şi chiar o ratează.
E lume care a fost şi ai revelaţia că în ţinutul Hunedoarei s-a ivit Palia de la Orăştie, iar autorul face bine că insistă pe fenomenul scrisului adânc şi pe istoria acestei scrieri de excepţie pentru literatura Română, pentru că prin ea ne dovedim că putem exista în eternitate.
Autorul antologiei, Ştefan Nemecsek este un scrib al esenţelor, captează fenomenul vieţii literare în regiunea Hunedoarei ca pe mişcare importantă şi priveşte literatura ca mod de evadare în eternitate, cu toleranţă, ca pe o singură temă mereu actuală. Cărţile sale „ Controverse filozofice „ sau „ Toleranţa în filozofia lockeeană „ indică spre un demers serios şi necesar în istoria recentă a României. De remarcat şi lucrarea sa de sinteză : „ PRESA HUNEDOAREANĂ ( de la origini până în prezent ), antologie în două volume, apreciată pe plan internaţional şi dosar de trecut râul istoriei.
De ce a scris Ştefan Nemecsek această carte despre literatura hunedoreană ?
E o întrebare la care dânsul răspunde exact şi modest: pentru că în decursul timpului peste numele şi personalităţile multora din scribii de hunedoara se aşternuse uitarea şi nu era drept, pentru că aceşti români au scris în limba română şi majoritatea au fost consideraţi ca modele umane şi profesionale demne de urmat pentru generaţii de oameni care au fost, sunt şi vor fii în acest ţinut marcat de strălucirea miraculoasă a aurului şi blestemul aurului şi de forţa cărbunelui care a pus în mişcare lumea în secolul al XIX –lea şi în secolul al XX-lea, lăsând deschise speranţele la civilizaţie.
În loc de concluzie, aş menţiona doar atât: Palia de la Orăştie a fost rodul a cinci cărturari români: Mihai Tordaş – „ episcopul românilor din Ardeal „; Ştefan Herce – „ propovăduitorul Evangheliei în Sebeş „ ; Efrem Zacan – „ dascălul de dăscălie a Sebeşului „; Moise Peştişel – „ propovăduitorul Evangheliei în Lugoj „ ; Archirie – „ protopopul Hunedoarei „ .
Multe persoane care declară că iubesc cultura nu ştiu că au existat aceşti cărturari care mărturiseau că Palia de la Orăştie este doar pârga până când Dumnezeu va îngădui să apară şi alte scrieri.
Antologia Literatura Hunedoreană probează că Dumnezeu a îngăduit a se tipări şi scoate şi alte cărţi pre limba română … şi va îngădui pentru că ne priveşte altfel, priveşte la inima oamenilor, nu la chipul, la titlul sau funcţia lor, la modul cum se îmbracă sau înjură, la modul cum uită …

Categorii:Uncategorized
%d blogeri au apreciat: