O VARIANTĂ AROMÂNEASCĂ A „MIORIŢEI”(VI)
Prof. Dr. Adrian Botez
Ce poate uni, pe deasupra şi pe dedesubt de suflete, pe deasupra şi pe dedesubt de istorie – cele două ramuri ale valahilor/românilor – pe cei „traianici” şi pe cei „aurelianici” (cum îi numeşte Dimitrie Bolintineanu-aromânul/român, pe românii de la Nordul Istrului, respectiv pe cei de la Sudul Istrului Sacru)? Noi credem că (pe lângă Duhul eminescian – Eminescu însuşi având, se pare, ascendenţă aromână!) tracismul autosacrificial al Mioriţei!
Iată varianta Mioriţei, pe care ne-o oferă dl prof. Hristu CÂNDROVEANU (titanescul lider spiritual al aromânilor din România!), în cartea sa Aromânii, ieri şi azi (Scrisul Românesc, Craiova, 1995, cap. Folclorul, p. 9):
„Ńil`ioară vrută,/Ńi`lioară arudă,/Pri cale mutreşti/Şi iarbă nu paşti./ – Avdză tini, picurare,/Mi bag ş-mi scol,/Mi şuţ di-ună parte,/Somnul lai nu mi-acaţă,/Că ńi-avui ună videare,/Că va s-mori tu prândzul mare/Ş-că, la ascăpitare,/Va s-hii tră vătămare.// -Cara s-mor, cara s-nu mor,/Ascultaţ-ńi un singur dor:/ Mine nu voi îngropare/La murminţăl`i di tu hoară./ S-mi scuteţ tu Valea Mare,/ S-iasă cupia di ńil`ioare,/ Dimineaţa la păşteare./ Ş-tine, ńil`ioară,/ Ţi te-am tu vreare,/ Plândzi-mi, plândzi-mi,/Di-adun cu soarle ş-cu luna”.
Încercăm o transpunere, cât mai fidelă, din dialectul aromânesc, în dialectul daco-românesc (deci, nu vom ţine cont de prozodie, de măsură ori de rimă – ci, în primul rând, de semantica textului aromânesc):
„- Iubită mioară,/Draga mea mioară,/Pe cale priveşti/Şi iarba nu paşti?/ – Ascultă, păstorule,/ Mă aşez şi mă scol,/ Mă întorc pe-o parte, / Mă întorc pe cealaltă parte,/Întunecosul somn nu mă prinde,/ Căci am avut o arătare:/ (Se făcea) C-ai să mori la prânzul mare/Şi că, la apus de soare,/ Ai să fii ucis…/ – De-oi muri, de n-oi muri,/Luaţi aminte la singura-mi dorinţă:/ Să nu mă-ngropaţi/ În mormintele cimitirului din sat,/ Ci să mă scoateţi în Valea Mare,/ Să iasă turma de mioare,/ Dimineaţa, ca să pască!/ Iar tu, mioară,/ Dac-ai să vrei,/ Plânge-mă, plânge-mă, mioara mea,/ De să vină-n sfat şi adunare/Chiar Soarele şi cu Luna!”
A se observa că, chiar dacă nu este atât de bogată imagistic, precum varianta Alecsandri, din Nordul Istrului – acestă variantă pare a fi, sau chiar este, varianta de bază, cea primitivă, în sensul bun, originar al cuvântului (fără niciun fel de „floricele” paşoptiste…): NU LIPSEŞTE NIMIC DIN CEEA CE CONSTITUIE RITUALUL SACRIFICIULUI ZALMOXIAN!
1-Există indicaţia sacrificiului spre ÎNVIERE (sacrificiul se face „la apus de soare”, pentru ca sacrificatul să urmeze destinul învietor/etern re-născător întru Lumină, al Soarelui);
2-există atitudinea de linişte desăvârşit-vizionară, profund spiritualizată/religioasă, a sacrificatului;
3-există indicaţia dobândirii, de către sacrificat/solul spre Zalmoxis, a unui „trup de glorie”, corporalitate cosmic-luminoasă, sacră…Fratele Sfânt al „celor doi ochi ai lui Zalmoxis” – Soarele şi Luna…Desprins total de „hoară”-sat-comunitate socială – şi intrat în comuniunea de Duh cu cosmosul/Creaţia Divină! Într-o DIMINEAŢĂ VEŞNICĂ!!! (Paradisul se şi numeşte, în creştinism: „locul cu PATRU RĂSĂRITURI”…!!!).
Acest popor profund religios (singurul rămas religios, dintre toate neamurile Europei, atât în veacurile dinainte de întruparea Dumnezeului-Hristos, cât şi la 14 (azi, 20…) de veacuri de la Minunea/Misteriul Suprem, de pe Golgota!), desăvârşit spiritualizat – poate, deci, să-şi permită atitudinea eroică deplină, aici, pe Pământul-Valea Plângerii – precum spunea, într-un manuscris aflat la British Museum/Londra, Benjamin de Tudela, pe la 1170, după ce peregrinase prin ţinuturile de la sud de Dunăre: „De acolo începe Valahia, ai cărei locuitori trăiesc prin munţi. Este naţia cunoscută sub numele de valahi, care sunt uşori ca cerbii.Nimeni nu se poate război cu ei, niciun rege nu poate domni asupra lor” – pentru că, ei înşişi, TOŢI, erau Regi, erau „stăpâni ai Soarelui”/BASARABI – şi Îngeri-MUŞAŢI/”FRUMOŞII” DIN LUMINA LUI DUMNEZEU!!!
Prof. Dr. Adrian Botez
@ Comentariul şi transpunerea în dialect daco-românesc a Mioriţei: prof. dr. Adrian Botez
