Acasă > PRACTIC > CODUL CIVIL: IMPREVIZIUNEA. Textul din Noul Cod Civil consacră o regulă şi o excepţie în domeniul executării contractului!

CODUL CIVIL: IMPREVIZIUNEA. Textul din Noul Cod Civil consacră o regulă şi o excepţie în domeniul executării contractului!

IMPREVIZIUNEA

- instituţie nou introdusă prin Codul Civil (articolul 1271): textul din Noul Cod Civil consacră o regulă şi o excepţie în domeniul executării contractului atunci când împrejurările pe care părţile le-au luat în considerare la încheierea contractului s-au modificat şi contractul a dobândit valenţa de sarcină excesivă pentru una dintre părţi.

- este o situaţie în care instanţa de judecată intervine în contract

REGULA: „Părţile sunt ţinute să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă,fie datorită creşterii costurilor executării propriei obligaţii, fie datorită scăderii valorii contraprestaţiei”.

Potrivit acestui prim alineat, fiecare parte în contract trebuie să îşi execute obligaţia sa conform clauzelor contractului, chiar şi atunci când obligaţia proprie a devenit mai oneroasă decât părea să fie la data încheierii contractului., afectând echilibrul iniţial, prezumat, dintre prestaţiile reciproce.

EXCEPŢIA: dacă executarea a devenit excesiv de oneroasă datorită unei schimbări excepţionale a împrejurărilor care ar face vădit injustă obligarea debitorului la executarea obligaţiei, există posibilitatea intervenţiei instanţei în contract.

Soluţiile pe care le poate pronunţa instanţa:

a) adaptarea contractului pentru a distribui în mod echitabil între părţi pierderile şi beneficiile ce rezultă din schimbarea împrejurărilor;

b) încetarea contractului la momentul şi în condiţiile pe care le stabileşte.

Condiţiile în care poate avea loc intervenţia instanţei

Ceea ce poate prilejui intervenţia instanţei în contract nu este orice schimbare a împrejurărilor, ci sunt cerute mai multe condiţii cumulative:

a) elementul care provoacă un caracter excesiv al sarcinii debitorului să nu fi existat la data încheierii contractului, ci să fi apărut după acest moment;

b) schimbarea împrejurărilor, precum şi întinderea acesteia să nu fi fost avute în vedere şi nici să nu fi fost posibil să fie avute în vedere de către debitor, în mod rezonabil, în momentul încheierii contractului;

c) partea pusă în dificultate să nu-şi fi asumat (expres sau prin natura contractului) să suporte riscul producerii evenimentului perturbator şi nici să nu se poată în mod rezonabil considera că şi-ar fi asumat acest risc;

d) debitorul să fi încercat, într-un termen rezonabil şi cu bună-credinţă, negocierea adaptării rezonabile şi echitabile a contractului.

Aşa cum rezultă din ultimul text, sesizarea instanţei este abia a doua etapă a demersului debitorului obligaţiei devenită excesiv de oneroasă, acesta fiind ţinut, ca şi condiţie prealabilă sesizării instanţei, să încerce negocierea cu cealaltă parte, în scopul de a obţine adaptarea contractului.

Importanţa dezechilibrului creat

Este necesar ca circumstanţele noi să creeze un dezechilibru de o anumită gravitate, ce poate fi apreciată fie in concreto de judecător, fie in abstracto de legiuitor, care poate sa fixeze un prag dincolo de care dezechilibrul prestaţiilor să fie considerat impreviziune.

Se observă că diferenţa dintre aplicarea regulii (privind executarea întocmai a obligaţiilor asumate prin contract) şi aplicarea excepţiei (care presupune adaptarea contractului prin intervenţia instanţei) este destul de dificilă, fiind sarcina instanţei să discrimineze situaţiile în care obligaţia unei părţi a devenit „mai oneroasă” sau „excesiv de oneroasă”.

Circumstanţele noi trebuie să-l pună pe debitor într-o postură economică foarte dificilă. Un exemplu ar fi acela în care s-ar ajunge la o situaţie chiar falimentară, însă posibilul faliment nu este singurul caz care ar atrage aplicarea teoriei impreviziunii.

Distincţii faţă de alte instituţii

Trebuie făcută distincţia între impreviziune şi leziune, cel mai relevant fiind momentul în care intervine dezechilibrul între prestaţii. În cazul leziunii disproporţia vădită între cele două prestaţii se apreciază în momentul formării acordului de voinţă, pe când impreviziunea se apreciază în momentul executării. În cazul impreviziunii, în momentul încheierii acordului de voinţă nu există un dezechilibru între prestaţiile părţilor, ci acest dezechilibru apare ulterior.

De asemenea, mai trebuie să se distingă între impreviziune şi forţa majoră. În ceea ce priveşte forţa majoră, ne aflăm în prezenţa unui eveniment ce nu putea fi nici prevăzut şi nici împiedicat de către debitor, care se vede, astfel, în imposibilitatea de a-şi mai putea executa obligaţia, pe când în cazul impreviziunii este sigur că obligaţia nu este imposibil de executat, ci doar este mai oneroasă, iar dacă debitorul ar executa-o, atunci el şi-ar atrage starea de faliment. Forţa majoră nu poate conduce, ca în cazul impreviziunii, la adaptarea contractului, ci conduce la doar la suspendarea sau încetarea efectelor lui.

Sursa: Consiliul Superior al Magistraturii

 

About these ads
Categories: PRACTIC
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 209 other followers

%d bloggers like this: